Odinioară, nu demult..

Când eram mică, abia aşteptam să ningă. Acum mă enervează pentru că trebuie să „mă blindez” şi să am grijă pe unde sau cum calc şi patinez.

Când eram mică dădeam banii pe ciocolată, nu pe ţigări şi cafele.

Când eram mai mică, adoram să merg cu trenul. Oriunde. Pe tren era distracţia. Gaşca. Acum mă gandesc doar cât de comode sunt deplasările cu maşina. Oriunde. Mult mai.

Când eram mică, îmi permiteam să spun „n-am chef” pentru că nu „trebuia”.

Când eram mică, mă ghemuiam în fotoliu şi mă uitam la desene animate la televizorul alb-negru. Trebuia să mă dau jos să apăs pe buton sau să dau de rotiţe, dacă vroiam să schimb canalul. Nu mă deranja. Acum nici nu mai ştiu pe unde zace telecomanda şi nici de ce mai am televizor în cameră.

Când eram mică, pierdeam mult timp în faţa blocului, cu o pungă de seminţe şi o sticlă de cola lângă – mare greşeală. Acum îmi mai văd scara dimineaţa şi seara.

Când eram (mai)mică şi aveam net pentru prima oară, era cu ora. Romtelecom. Îl conectam mereu pe furiş, cât era tata la muncă. Reţinusem parola. Mă credeam deşteaptă, dar factura mă trăda mereu. Acum am acces nelimitat la net şi la serviciu şi acasă. Dar nu mai e palpitant.

Când eram (mai)mică, singura grijă era să strâng bani pentru o pereche de converşi. Acum converşii se traduc prin datorii şi taxe.

Când eram mică, nu purtam iarna nici căciulă de frică să nu-mi stric „freza”,  nici dres pe sub pantaloni, pentru că se lăsa şi trebuia mereu să-l trag „până-n gât”. Nici acum nu port. Nici una, nici alta.

Când eram mică…nu prea eram. Tot printre cei mai înalţi mă număram.

Muntele. O provocare permanenta

dscf53491

Raport de tura facut „la cald”, insa tarziu publicat..dar mai bine asa decat deloc, urmeaza si cel din Ciucas..n-am uitat de el si nici de cele intamplate, va urma 😛

Batrane Crai, la tine am venit…..[ 14-15 februarie 2009 ]

 

Echipaj miez format din : Ana, Anca, Andra, Cristi, Gabi, Luci, Maria, Oase, Tugu

 

13feb, 04:15 p.m.[de la post meridian ma, nu pasi mici].: Soare.Vant. Freza rezista. Rucsacul sta bine. Nu dau de “badiguarzi”.Il gasesc pe domnul inginer Gabi in fata Omv-ului de langa City Mall.

“Gabi nu trebuia sa speli masina?”

“Ba da, daaar..nu stiam ca-mi trebuie 4 fise, si am luat decat una si mi-a dat doar cu sapun si mi-a fost lene sa ma intorc sa mai iau altele” –  so…opera handmade style

 

13feb, 04.45 p.m.: Il ridicam pe domnul inginer Tugu de la Victoriei, ne indreptam catre fratele Oase, la Casa Presei Libere. Pe cand diva intarzie, facem misto de el ca se da gazetar si de fapt il vedem iesind dintr-un stand de bilete r.a.t.b: “aa scuze bai, mai aveam de facut niste abonamente” :))

 

13feb, seara buhuhu. Ajungem in Ploiesti. O furam si pe Marioara la un moment dat, purcedem la shuoping de acadele [cu gust de cuola] si tortelliniii, caci fratele Oase are ganduri mari. E un Jamie Oliver wanna be, dar puteti sa-i spuneti simplu Badea. Razvan Badea.

 

Gabi isi aduce aminte ca a uitat sa ia parazapezile pentru Ana, de la Jeleu, deci ne mai plimbam prin Ploiesti putin. Ne intalnim in sfarsit si cu Ana, Andra, Luci si Cristi, stam la o sesiune de pupaturi si purcedem catre munte, in sfarsiiiit 🙂

 

Ulterior trecem cu bine si de micile derapari, din cauza carora patinam atat noi cat si rotile masinilor.

 

Ajungem la hidrocentrala Saftic, si oftam putin ca niste pantofari dezamagiti ca masinile nu pot ajunge pana-n botu’ cabanei Garofita Pietrei Craiului. Ne echipam regulamentar si la fel de regulamentar pornim – ca pensionarii – pe drumul forestier care urma sa ne poarte pasii avizi de ascensiune spre lacasul care urma sa ne metamorfozeze viziunea paradisiaca – sub blanda, inteleapta si nemarginita mangaiere a lunii – si sa ne ofere o noua perspectiva asupra paradigmei creationiste si a teoriei conspiratiei….”Cut the crap”, nu? :))…Ochei, daca-mi spune Oase ce s-a intamplat cu padurarul, poate!

 

Revenind, mergem pe drum in ritm “de poze”, right Maria? Si nu, nu ajungem in 10-15 min:)), ci in aprox. O ora juma’. Cert e ca pe la 2:30 a.m. ajungem in fata casutei din povesti, dar nu inainte de a o auzi pe Ana zicand din suflet “uite-o ba uite-o, la bun acum, uitati-o!”. Reactiile au fost pline de scepticism, daaar chiar era cabanuta, din fericire

 

 Dar inainte sa ajungem, l-am injuram putin pe Oase pentru ca o luase inainte…aaa….bine…nu o luase…mergea….asta presupunem….daca nu s-a intalnit cumva cu ursu’ la una mica. Dar nu pentru ca o “luase” inainte ii uram “da bine” ci pentru ca de fiecare data cand privirile noastre pline de sperante si de dorinta de a ne contopi in neant intalneau lumina..…ok..ok..iar o iau pa aratura, scuze…asa…ideea e ca Oase nu egal cabana, dar frontala Oase la departare egal mirajul cabanei, de mai multe ori, so next time,stay with us duuude, yes? Priti pliz..or…nooot.

 

Suntem intampinati de unu cutzu fain rau, care era atat de alb incat se confunda cu zapada. Facem cunostinta cu nea’ Gogu, un om pe gustul nostrum. Mai bine spus, pe placul sufletelor noastre. Suntem poftiti intr-o camera cocheta, cu papucei inclusi, caci curatenia este la mare pret la Garofita si nimeni nu poate indrazni sa intre cu bocancii in locsorul de 6 flori de colt. Fetele sunt ingenioase ca de obicei si transforma perdeaua pusa la fereastra intr-o cabina de schimb veritabila. Acum sa speram ca nu s-a nimerit nimeni in preajma care sa va faca poze sis a vi le publice in Libertatea: “E ceva putred la Garofita. Ele sigur comploteaza cu Cioaca”.

 

14feb, 11:00 a.m. – exista o tentative de autodesteptare pentru ca alarma care trebuia sa

ne trezeasca nu ne-a trezit, misterul nu a fost elucidate inca dar tineti aproape!

 

Zacusca, branza topita, ceai dubios, oua, sunca. Apa. Hai sa mergem. Senin. Vreme promitatoare. Traseu esuat de la baza. “Tu ai luat-o primu’ p-acolo”, “ba tu”, “ba tu”, “ba daca m-ati fi lasat pe mine primu’!” :)). Noroc ca vocea unei blonde bune se aude in surdina: “nu p-acolo nu p-acolo”..dupa ce ne prinsesem si noi..intr-un tarziu ca ajungeam cam nowhere daca ne tineam dupa Oase. Clar. El e de vina pentru absolut orice. A, si blonda cea buna era un el :P..e inca saracul.. Foarte de treaba de altfel.

 

Urcam cu spor pe cruce galbena, incepem sa patinam la un moment dat..foarte serios,. Perseveram ca muntomani wanna bi estem pana la urma Admiram fascinati maretia batranului Crai iarna, dupa deviza Mariei: “Ba ce frumos eee…ma da ce frumoos eee”. E ok Maria, mai mergem, mai mergem. O sa fie bine. You’ll get used to it. Ana tot cauta ceva pe jos, nu stim inca daca a gasit ce vroia sau nu…alt mister neelucidat, so we can make our own “X Files”!. Urmeaza secventa cu “nie nie nie noi avem coltari si suferim” by Gabi si Oase – care si-a dat seama ca ideea cu “frate eu nu mai car coltarii dupa mine, ii las in cabana” nu era una chiar buna.

 

Ajungem intr-un final, dupa sesiuni foto indelungate – ca deh mergem in tandem de poze [nu Maria, nu esti cocalara]– la Pestera Stanciului, care ne este un bun adapost pentru a lua pranzul. Foarte consistent intr-adevar: ciocolata din plin, insotita de uimirea continua a la Cristi: ”Doamne cata ciocolata pot sa mananc, Doamne cate dulciuri pot sa bag in mine, ia mai da-mi o bucata de Milka”. Cercetaram pestera, Ana gaseste un fluture mort, detalii.. Caracteristic Craiului, pestera avea prize foarte bune :)). Iesim, Gabi lipseste. Ne-am gandit mult…parca am calcat pe ceva moale cand am iesit..da..si Oase isi uitase coltarii in picioare…ne pare rau Gabi :-<

dscf53701

 

Am pornit apoi spre Cerdacul Stanciului, unde conform dovezilor de PE PElicula, Luci a inventat un nou sport extreme marca Pasi Mici, care include doua bete de tura pe post de vasle si un fund pe post de barca. Sa-i spunem snowrafting? :)) Unii dintre noi reusesc sa escaladeze Cerdacul, altii se lasa pagubasi si revin la derdelusul format si profita de priveliste zacand in zapada:D. Dupa o nua sesiune foto pornim inapoi. Renuntam la ideea coborarii pe Marele Grohotis pentru simplul fapt ca nu vroiam sa repetam drumul forestier. Not fun enough. Suna mai bine curbording, nu? [Maria, am convenit ca asa e corect pana la urma da?:))]Da…un fel de AquaMagic dar varianta cu zapada :)..da da cu tot cu serpentine. Ce Disney…ignoranti…si acum ma mai doare..posterioru’..dar a meritaaat din plin :). Sa nu uit sa mentionez ca gecile noastre devenisera pervaz la spate. Erau asa tari incat puteai sa-ti pui un ghiveci, doua..eventual un borcan cu muraturi, o ciorba si masline…Dar fundurile rezista. La fel si freza Anei!. Heeei, not fair:( Dar da..parul ei o iubeste mult 😀

 

Fratele Oase ajunsese, bineinteles, de mult la cabana, pentru ca are obiceiul de a se uita foarte “des” in spatele lui, iar cand se uita, intr-un final, incepe si fredoneaza meodia marca Beyonce – “Me, myself and I”. Dar pentru ca ne-a gatit sa zicem ca-l iertam. Si da ma da, a iesit foarte buna chestia aia, tre’ sa recunosc, la naiba. Dar si eu am ajutat putin:D:D..Bine..ca era sa ajut cu varsatu’ sosului minune, asta e partea a doua, si un alt mister neelucidat faptul ca am reusit sa NU-l vaars..chiar mi-am depasit recordul.poate ca n-aveam chef sa dorm in fata cabanei, sambata seara :))?…Posibil. Oricum, daca si Andrei i-a placut, e ok. Suntem in regula si in grafic. Multumiiiim Oase pentru tortelliniii. Sa nu dezvalui reteta concurentei, da?

 

Urmeaza scena cu “hai sa facem posta conserva cu ananaaas”, apoi babalacii se baga la somn. Normal ca dorm la craca:X..daa, sus, in coltu’fericirii :)). Ce si-ar dori toti sa aiba un colt al fericirii ca al nostru, un triunghi conjugal edenic, dar nu se poate. Urmeaza o  serie lunga de ciuguleli intre mine si Maria iar Oase saracu’ se intreaba: “What’s wrong with me, when did women stopped likin’ guys?”. Dar sa nu uiti ca ai spus ca suntem “suple si  minunate”, da?:))

 

Ne trezim pe la 10:00 p.m., cantam, Maria isi ia stativ cu personalitate acida…ce sa-ti fac..tu ai vrut-o…pagina o dau cand mi se nazare, intelegi? You gotta’ feel me:))..sau ar trebui sa fie invers?…probabil…:P..eh..detalii..

 

Reintoarcere in coltul vesel, povesti de “groaza”..asa de somn usor…cu fetite inecate care vin sa ceara pahare cu apa la padurari…palpiteiting…si ce crezi? Intr- zi paduraru’ nu mai avea apa..si s-au pus pe baut tuica…

 

15feb, 12:00a.m., Maria ne da desteptarea…”Ba e 12”..asa si ?…mai lenevim o tura, tentative de masaj, ness teaaa [alta data vorbeste ba], capete atarnate, zacusca iar siii…TIROLIANA:)..made by nea’ Gogu & company…da ma da..acum imi pare si mie rau ca nu m-am dat…tre’ sa fac ceva sa scap de lene 😀 ata ete

 

15feb, 2:00p.m. pornim la drum..inapoi..insa facem promisiunea ca vom reveni. Cabana e faina rau, cel care o ingrijeste e un om aparte, iar Craiul e….genial.

 

Ana e protejata din toate partile. Intr-un final ajungem la maisni. Incepem sa bagam rucsacii. Oase:”nu mai am coltarii”. Intr-adevar..coltarii zaceau la aproximativ 50m de cabana, dupa cum relateaza reprezentantul NewsIn, ulterior. Timpul in care Oase cu Gabi au plecat in misiunea imposibila, ceilalti 7 negri mititei l-au petrecut dubios in masina de pe partea cuibului. Geamuri aburite, tot tacamul, degete inghetate, 7days facut posta.

Kurto Colac si Cola la Bran.

 

 

La intoarcere facem escala in Ploiesti, luam cina la resedinta familiei Fofirca, servim o tuica fiarta si pornim din nou la drum.

 

Mah..frumos e mah la munte mah..sa mai mergem mah..ca fain e mah.. Hai c-a iesit frumos mah. Mai mergem mah la munte.

 

 

Din seria perlelor amintim : “e misto ma mamaia goala”[e vorba despre statiuneee!], “e Statuia Libertatii..aaa ba nu e Turnu’ Eiffel”[cineva”dadea un telefon”in vazu’lumii], “cine nu e gata sa strige gata”, “nu manga”[un afis din camera pe care scria nu manca…a fost metamorfozat]

 

Garofita

 

 

@ Cabana Garofita Pietrei Craiului

 

Craiul va fi amintirea clipelor ce le-am trait……

Copilarie in Ajun

Ajunul Craciunului. Toata casa miroase a brad, a cozonac, a sarmaleee [ah ce chin]. Miroase a iarna. Geamurile de la bucatarie sunt aburite, eu o pandesc pe mama. O singura clipa de neatentie o costa o lingura cu salata de boeuf. Desi ma prinde cu lingura-n castron, eu pledez nevinovata si ii arunc o privire total  inocenta. Ii indrept atentia spre fereastra. “uite primii fulgi din iarna asta” ii spun. O fura peisajul, iar salata scade vertiginos. Bineinteles ca la un moment dat se trezeste din reverie si ma trimite la plimbare. In fata unei mari amenintari de genul “ Fi cuminte ca nu mai vine Mosu’ “, cum sa nu ma supun. Ma reprofilez pe o scurta curatenie pentru ca este inadmisibil ca Mos Craciun sa fie primit in haos, nuu? Asa ziceam si eu.

Urmeaza partea cea mai frumoasa a Ajunului. Da. Bradutu’ dragutu’. Anu’asta am decis sa-l alint Lili. De la liliputan. Ca in fiecare an, in momentul in care am pus ornamentele pe masa, am spus: “Acum char il fac din doua culori”. Tot ca in fiecare an, are trei culori, bineinteles. Dar tot cochet e. Iar bomboanele sunt delicioase:) Si nu in ultimul rand, coloana  sonora a fost marca Frank Sinatra, care imi merge la suflet in perioada asta.

Urmeaza legendarele filme “craciunicioase”, care curg intr-una la TV. Ma uit la unul. Schimb. Ma prinde altul. Schimb iar, vad un mos in costum verde..hmm avem de-a face cu un posibil regizor avangardist. Pana la urma ma ia somnul. Adorm pe canapea, langa Lili, care ma intretine cu un minunat joc de luminite. In surdina, se aude un glas al copilariei, un glas naiv si nevinovat al fetitei care astepta cu zambetul  pe buze si privirea senina sa primeasca ceva in dar. Convinsa ca a fost cuminte tot anul, ii lasa mosului lapte si prajituri si ii scria in fiecare an. Copilul a ramas, chiar daca are 19 ani. Varsta e doar de fatada. Prietenii ei pot confirma asta. Glasul o indeamna sa fie mai inteleapta, sa fie putin mai atenta in jurul ei, sa faca fapte bune, sa renunte la orgoliu, sa lase de la ea mai mult..Va incerca. Poate va fi un 2009 intelept. Tot ce-mi doresc este sa fie plin cu zile senine. Sa fie mult soare pe strada mea. Stiu . Depinde doar de mine sa vad soarele chiar si atunci cand ploua.

 

Cineva imi intrerupe somnul copilariei. Am promis ca intr-o zi voi comite “sinucidere” de telefoane, dar acum ma mai gandesc. Am primit jucarie noua, nu de alta :P. Imi trece repede frustrarea, deoarece suna a vesti bune. Instructiuni precise de la filiala Pasi Marunti: “te-am sunat sa-ti spun ca noi avem bilete in vagonul 6, compartimentul 5, sa va luati si voi cat mai repede”. Cine mai avea chef sa iasa din casa? Cine avea chef sa schimbe mirosul de brad si sarmale cu frigul de afara? Comoda de mine in nici un caz. Daaaar, am reusit sa-mi fac curaj, am tras un pantaloon si-un hanorac pe mine, un fes pe cap, tenesii in picioare si am uschit-o spre gara, fericitaaa:). Cred ca este prima oara in viata mea cand merg DOUASPREZECE ore cu trenul :X 🙂 si eftin [traiasca studentiaaa]..si abia astept sa plec sambata. Sa aud iar rotile cum apasa greu sinele impovarate de atatea trenuri, de atatia hoinari, de atatea povesti. Abia astept sa-mi fac rucsacuuul. Sper sa nu-l las chiar pe ultima ora, cum fac de obicei:D. In sfarsit ma intorc acasa, dupa ce am zacut prea mult in oras. Destinatie? Borsaaaaa :). Mda, cam unde se agata harta in cui :X. Ce vreti, sunt doar un copil fericiiit 🙂

 

PS:  Urez tuturor Sarbatori Traznite. Da fratilor, fiti trazniti, ca o viata aveti:P..nu..nu..nu mai incep cu filozofiile. Dar destrabalati-va, da? Asa. Sa aveti un an plin cu soare, un suflet senin si sa fiti inconjurati doar de persoanele care va merita cu adevarat. Sa fiti fericiti si iubiti.

 

 Multumesc persoanelor care au fost alaturi de mine anul asta [atat celor care sunt de ani intregi cat si celor recent intrate in viata mea], care m-au suportat asa cum sunt..m-au acceptat cu toate nazurile mele si au inteles ca n-au sorti de izbanda cu mine si ca sunt un copil ritaard. Cel mai important – au crezut intotdeauna in mine, desi eu nu mai credeam. Sunt iubita. Cred ca pot afirma asta. Multumesc celor care imi reamintesc propozitia cu pricina, zilnic. Nu trebuie sa dau nici un nume. Se stiu ele:). Multumesc celor care s-au gandit la mine macar o clipa in tot anul, care m-au ajutat cu un sfat, cu o critica sau un “sut in fund”.

 

Vreau sa inchei prin a le cere scuze celor pe care i-am suparat anul asta. Mai mult, mai putin, stiu ca am, cateodata, talentul de a stresa/enerva uoamenii:D. Dar voi stiti ca intentiile mele sunt bune, de cele mai multe ori…cred 🙂