Româneşti de ieri şi de azi

Pont verificaţi programul cinematecii Eforie (în spatele KFC-ului de la Universitate). De multe ori rulează filme vechi, româneşti. Bilete şi abonamente la preţuri acceptabile pentru studenţi. Avantaje: linişte, fără bufet cu floricele şi „suce”; aerul vintage.

“Reconstituirea”(1968)

Regizat de Lucian Pintilie, filmul este realizat dupa nuvela cu acelasi nume, scrisa de  Horia Patrascu (1967) si bazata pe un fapt real. Doi tineri – Nicu si Vuica – arestati din cauza unei incaierari, sunt adusi la locul faptei, pentru a reconstitui intreaga scena. Scopul filmarilor este unul “educativ”, insa finalul este tragic. Veti vedea interpretari de exceptie ale actorilor:  George Mihaita, Vladimir Gaitan, George Constantin, Emil Botta, Ernest Maftei, Ileana Popovici, Stefan Moisescu.

“Adresa contestatară a poveştii era evidentă, fapt care a atras după sine scoaterea filmului de pe ecrane şi transformarea Reconstituirii (tot) într-un”film-cult” – cel mai cunoscut exemplu de peliculă politic-subversivă din cinematograful românesc! (…)filmul lui Pintilie şochează prin directeţea cu care ataca sistemul în părţile sale „moi”, inteligent şi fără menajamente, în condiţiile în care cenzura era o realitate inconturnabilă: aproape că îţi vine să crezi că filmul a fost făcut special pentru a fi cenzurat, sperînd să-şi cîştige o durabilă notorietate prin aceasta…”(agenda.liternet.ro)


“Nunta de piatra”(1972)

Este format din doua mediu-metraje: “Fefeleaga” si “La o nunta”, ambele insiprate din povestirile cu aceleasi nume, ale lui Ion Agarbiceanu. Primul, regizat de Mircea Veroiu,  surprinde universal rural traditional si respecta culoarea locala. Cel de-al doilea exprima tragicul prin ironii repetate / pretextul fiind o nunta, iar finalul fericit si nefericit in acelasi timp este insinuat in mare parte prin gesturi.

Coloana sonora – de Dorin Liviu Zaharia si Dan Andrei Aldea – este cea care marcheaza momentele de tensiunea din film.( in libera traducere: ti se va ridica parul pe maini la 80% dintre scene )

Trebuie precizat ca “duetul” a obtinut „Diploma de onoare” la Festivalul internațional al filmului, Cannes, in 1972.

“Pas in doi”(1985)

Un film in regia lui Dan Pita. Claudiu Bleont castiga la Costinesti premiul pentru cel mai bun actor. Cand sustii ca “iubesti” doua femei in acelasi timp, lucrurile clar se complica. Nu numai ca sansele de a ramane la final cu una dintre cele doua sunt foarte mici, dar sansele de a ramane –pur si simplu – sunt la fel de mici. Iar daca nu se intampla ca in acest film, oricum ramai singur, fredonand acest cantec.

„Balanţa” (1992)

Regizat de Lucian Pintilie, interpretare la înălţime –  ca întotdeauna –  a lui Răzvan Vasilescu, completată de cea a Maiei Morgenstern.  Este povestea a doi răzvrătiţi în perioada comunistă. Ca şi Mario, ei trebuie să depăşească o serie de obstacole precum securişti, mizerie, tigani, mineri, terorişti. Replici tranşante şi ironie 🙂

„Schimb Valutar” (2008)

Filmul este in regia lui Nicolae Margineanu. Emil ( Cosmin Selesi )este romanul tipic. Dupa ce este dat afara de la fabrica la care lucra, decide sa emigreze in Australia. Vinde masina, se muta cu sotia in casa socrilor, de unde ulterior va pleca spre Bucuresti pentru a schimba leii, iar de acolo spre meleaguri indepartate. Bineinteles ca planurile ii sunt incurcate de cineva cu “experienta strazii”, pe care o va dobandi si el, din nevoie. Simuleaza astfel plecarea, suna acasa si trimite vederi de “peste sapte mari si sapte tari”. Ciudat pentru familie este faptul ca intarzie cu trimisul banilor..

Related, „Cealaltă Irina” – în regia lui Andrei Gruzsniczki, cu cea mai scumpă actriţă: Simona Popescu.

„E pericoloso sporgersi” (1993)

Regia: Nae Caranfil.

Cristina ( Nathalie Bonnifay )eleva intr-un orasel uitat de lume, viseaza sa devina actrita si se indragosteste de Dino  ( George Alexandru ) – un actor care vine cu trupa de teatru in turneu. Filmul traverseaza trei praguri: al elevei, al actorului si al soldatului, iar tema centrala este de natura sexuala. De asemenea veti regasi dulci ironii referitoare la regimul communist, induse in special prin factorul “Europa Libera”.

„Terminus paradis” (1998)

Definit de replica “bine-ati venit, rau ati nimerit”, filmul reflecta dimensiunea tragi-comica a stagiului militar si ironizeaza cadrele superioare, care intotdeauna vor sa parvina. Astfel, capitanul nostru se “murdareste” la gura de engleza in cele mai haoise feluri posibile. Filmul, in regia lui Lucian Pintilie, poate fi privit ca un rezumat romanesc al celebrului M.A.S.H. sau ca un preview al albumulu “Am sa ma intorc barbat”, de la Vama Veche.

„Occident” (2002)

Regia: Cristian Mungiu

O comedie cu actiune retroactivă, despre români care vor sa plece si români care vor sa rămână. Ironii şi coincidenţe, iluzii şi speranţe.

„Hârtia va fi albastră” (2006)

În regia lui Radu Munteanu, filmul parcurge o noapte din viata unui pluton de interventie, din timpul revolutiei. Costi (Paul Ipate) – unul dintre soldati – este iluminat. El vrea sa lupte pentru libertatea tarii, aşa că îşi lasă trupa de „securişti” în urmă şi porneşte spre  îndeplinirea „idealului” său. Plutonul pleacă după el, pentru a-l recupera şi a-i băga minţile-n cap.  Un film referitor la revoluţie, într-un cadru mai „îngust”, dar şi la îndoielile şi paranoia din acele zile.

Ca o” nişă” a acestui film, uitaţi-vă şi la „A fost sau n-a fost” (2006), în regia lui Corneliu Porumboiu. Jderescu (un Vanghelie reloaded), patronul unui post TV local, vă invită la o discuţie cu două personaje pentru care Caragiale îşi bagă unghia-n gât că nu le-a inclus în schiţele sale. Tiparul lor exista însă, datorită lui.

„Niki Ardelean – colonel în rezervă” (2005)

Regie: Lucian Pintilie.

Victor Rebengiuc vs. Răzvan Vasilescu. Polemici, înţepături şi dispute între cuscri, cu alte cuvinte. Vreţi să aflaţi mai multe, enjoy.

Pomenesc doar: „California Dreamin”, „Restul e tăcere”, „Nuntă Mută”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Filantropica”,  „Operaţiunea ‘Monstrul’ „, presupunând că sunt foarte cunoscute şi că aţi văzut măcar o parte. Dacă nu, sunt must – see, aşa că nu mai pierdeţi vremea pe blogul meu!

Simpatic este şi „Amintiri din epoca de aur” (în special episodul cu porcul şi copiii), interesant este şi „Francesca”, deşi nu-mi spune nimic nou.

Anunțuri

Ancuţa e anti-sistem.

Încă un articol pentru care mă vor dispreţui femeile.

„Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Oare? De ce avem impresia că totul trebuie să fie ca în basme? Investim inutil într-un act oficial, finalizat cu semnătura ta şi a lui. Că este vorba de obişnuinţă, de siguranţă sau de compromis, simţim nevoia să omorâm farmecul unei relaţii cu o hârtie care înlocuieşte o barieră. O barieră cu pretenţii, cu limitări, o linie imaginară între tine şi viaţa ta de până atunci, între tine şi toate amintirile din care el nu făcea parte.

Până când rutina, pardon moartea, am vrut să zic..până când moartea vă va despărţi? Sau până când va apărea cineva „viu” la orizont şi te va scoate din banalitate? De ce am vrea să creăm un legământ, într-o biserică, în faţă unei „divinităţi”, cunoscută sub diferite nume în lume – a.k.a. „Creatorul”, „Atotştiutorul” – când habar n-avem peste câte catralioane de ani va fi dovedită existenţa sa. Dacă. Doar pentru că aşa e tradiţia, aşa am fost crescuţi, sau pentru liniştea familiilor noastre? Par întrebări retorice, dar au şi răspunsuri. Diferite pentru fiecare, bineînţeles. Trebuie doar să le căutaţi mai bine.

Organizăm mese festive pentru sute de invitaţi, alegem meniuri, aranjamente florale, probăm rochii pentru mirese, pentru domnişoare de onoare, respectăm un întreg ritual, doar pentru că „aşa e de când lumea”. Nu ne batem joc. Pentru ce?

Pe câţi dintre oamenii care vor veni la nuntă crezi că îi vei cunoaşte? Sau poate îi cunoşti, ori ei pe tine, din vedere, din copilărie, dar câţi dintre ei ar putea să te caracterizeze în trei cuvinte? Un sfert, dacă eşti norocoasă. Vei fi nevoită să socializezi cu toate rudele lui îndepărtate, despre care nu ştii nimic şi nici nu-şi doreşti, sau dacă afli ceva, îţi intră pe-o ureche şi-ţi iese pe cealaltă. Nici măcar nu poţi să schimbi două vorbe cu ele. Daar, aşa „ie tradiţiile”, cu tot alaiu’! În curând o să punem si purceii, nu pe masă, ci la masă. De ce te-ai băga în datorii pentru o simplă noapte, care trece imediat, de ce să fii furată de oricine jumătate de oră, când poţi să-l furi tu pe el şi să vă urcaţi în primul tren/avion, şi să profitaţi unul de celălalt, indiferent de destinaţie. Să fiţi doar voi şi miserupismul vostru.

Nunţile sunt doar un eveniment prin care ai viaţă socială pentru ultima oară. Nu, nu vei mai scoate capul în lume. Poate în primul an. După aceea va urma mirobolantul factor intitulat simplu: „copchil”. N-are rost să mai insist asupra acestui aspect.

Căsnicia omoară suflete

Poate n-o sa meargă mult timp. Poate că o să ţină zece ani. Poate vei vrea să o iei de la capăt. De ce trebuie să treci prin tot procesul ăla dureros, numit „divorţ”? De ce trebuie ca cei doi să se mai întâlnească de nu ştiu câte ori, până când despărţirea va fi oficială, ca şi măreţul act ce i-a unit odată? Unde mai e legămantul sfânt, făcut pe viaţă? S-a dus pe apa sâmbetei, nu? De ce ai vrea să rasuceşti cuţitul în rană, să-ţi consumi banii, nervii şi să-ţi pierzi nopţile cu dileme de genul „oare fac ce trebuie?”

Dacă n-ai fi pus bariera din prima, n-ai mai fi nevoită să treci prin asta. Ţi-ai fi făcut bagajele şi ai fi plecat. Sau i le făceai lui, după caz. Mergeai pe principiul „îmi pare rău, ne-am despărţit, avea idei preconcepute”, cum ar cânta o trupă misogină. Punct şi de la capăt. Cu sau fără explicaţii. Greu sau uşor, se termină acolo. Este singurul pas – mai mult sau mai puţin dureros, după caz – pe care trebuie să-l parcurgi. Apoi ai timp să-ţi reintri in formă. Nu de cozonac neapărat. Ideea e să te recompui.

Până la urmă, dacă cineva vrea, poate să plece, chiar dacă este un act la mijloc, dar de ce să ne complicăm vieţile inutil? Profitaţi de perioada în care merge bine, fără analize şi planuri. De ce să te căsătoreşti cu o persoană pentru că eşti cu ea de o căruţă de ani? (şi da, femeile sunt cele care se insinuează de cele mai multe ori prin clasicul „mă gândeam”…fugiţi cât mai puteţi). Foarte bine. Bravo vouă. Mulţi înainte! Actul ăla n-o să te ţină în braţe, n-o să te mângâie când o să simţi nevoia şi nici n-o să-ţi zâmbească. Nici n-o sa crească iubirea datorită lui. Decat dacă e vreo vilă sau vreun teren implicat. N-o să-şi prepare cafeaua dimineaţa şi nici n-o să-ţi dea vreun sfat înţelept.

Mi s-a spus că sunt anti-sistem. Posibil. Deşi e normal să avem păreri diferite. Am câteva principii conturate puţin (mai mult) altfel decât marea parte a societăţii, dar n-am considerat niciodată asta ca fiind un dezavantaj. E doar un alt unghi de abordare, cum ne place nouă să spunem.

PILDA   SEMAFORULUI   STRICAT

Căsnicia este ca un semafor stricat, setat pe culoarea roşie. Pe o parte a străzii eşti tu şi clădirea nouă care este în stadiul de temelie încă, iar vis-à-vis este centrul vechi la care ai vrea să te întorci din când în când să-l vizitezi. Însă degeaba astepţi să se facă verde, pentru că maşinile trec în viteză, unele după altele. Primele sunt mai ingrijite, mai bine întreţinute, următoarele sunt din ce în ce mai lovite. Nu-ţi lasă nici un răgaz, nici un spaţiu, cât de mic, pentru ca tu să te poţi furişa ilegal. La un moment dat, semaforul este reparat, se face verde, iar trecerea de pietoni se eliberează. Doar ca ai obosit aşteptând. Renunţi. S-au strâns prea mulţi ani la stop…scuze..am vrut să spun maşini.

Nu aştepta ca cineva să vină să repare semaforul. Sunt sigură că poţi să găseşti o scurtătură sau un alt drum , chiar şi ocolitor, care să-ţi permită să ajungi şi în centrul vechi dar să-ţi ofere şi libertatea de a reveni la clădirea nouă, când vrei tu. Fără reguli sau obligaţii. Acel drum sigur nu se numeşte „căsnicie”