Relația mea cu trupa Vama Veche

Au trecut ani…

Relația mea cu trupa Vama Veche începe cu entuziasm prin 2003, când eram într-a opta și continuă și astăzi, chiar dacă au trecut ani și viața s-a schimbat.

Nu mai țin minte exact unde am auzit prima oară de ei – probabil vedeam videoclipuri pe Atomic – tot ce știu sigur este că veneam cu cd-uri la Mihai, un prieten din Berceni și-l rugam să-mi tragă și mie de pe ODC muzica lor, pentru că eu n-aveam net încă. Îl bârâiam la telefon să nu mă uite și așteptam entuziasmată să vină a doua zi, să-mi primesc cd-ul înapoi, pe care scria cu marcăr albastru ”Ank – VAMA VECHE”. Băgam cd-ul la combina din sufragerie, dădeam drumul și la subwoofer și mă așezam la masa din sufragerie. Scriam versuri într-o agendă, punând pauză după fiecare, ca să am timp să notez. Lăsam apoi toată melodia să curgă și citeam versurile din caiet. Chiar dacă aflasem de ei cu șapte ani mai târziu de la înființarea lor, eram îndrăgostită de melodiile lor și copiatul cântecelor era modul meu de a o arăta.
Am intrat apoi la liceul Șincai, unde aveam clasa la subsol, lângă a X-a H. În fața clasei aveam niște scări vechi și reci pe care ne strângeam câteva fete de la noi și câțiva băieți de la ei. Ei veneau cu chitarele, noi cu vocile false. Cântam cât ne țineau plămânii ”e pustiu, e-ntuneric….americanii-s de vinăăă”. Dragostea mea pentru Vama Veche creștea. Mai ales când fredonam versurile alături de băieții mai mari și mai populari din liceu. Câteodată veneau și cântau pe scările alea când noi aveam teză la română și zău că-mi venea să scriu mai repede, doar să termin odată și să ies să-i ascult.

Au urmat apoi concerte la care mergeam cu prietenele mele din clasă și cu alți colegi de la H și F, de pe același coridor întunecat. Număram zilele care au mai rămas până mergem la Sala Palatului. Ne luam biletele cele mai ieftine pentru că n-aveam bani, dar nu stăteam niciodată la locurile noastre, ci veneam pe culoarul din stânga scenei și ne zbânțuiam timp de două ore alături de ei. N-aveam nevoie de locurile alea niciodată și ignoram plasatoarele care se mai luau de noi că nu stăm jos. Țipam, cântam fiecare vers în parte și ne luam în brațe la fiecare melodie. Se auzea a noua, a zecea, a unșpea. Se vedeau doar luminițele de la telefon când cântau Ana. Apoi veneam acasă și lipeam biletul în agendă, notând și impresii pe margini.

Eram (și încă sunt) cel mai mare fan al albumului Armata, chiar dacă nu aveam nicio treabă cu ea, nici rude plecate în armată atunci. Mi-a plăcut întotdeauna că a fost un album cu poveste, dacă ascultai piesele în ordine. Mi-a plăcut că este inspirat după un caz real.

Apoi, problemele au început să apară între băieți, s-au despărțit, s-au împăcat, iar s-au despărțit. Cred că ultimele concerte Vama Veche la care am asistat au fost cel care avea promo-ul acela simpatic ”Sala Palatului, nu-știu-cât februarie”, pe care îl fredonam până în ziua X și cel pentru lansarea albumului Fericire în rate. Țin minte Zmeul cântat invers de Tudor, țin minte Cântec prost. Fericire…
A mai trecut ceva timp, am început s-o răresc cu fanatismul – și eu și colegele mele. Mai mergeam eu la câte-un concert, la altele, ele. Ne sunam mereu la anumite melodii și țineam telefonul în aer până se termina.

Am ales să-i ignor o perioadă, după ce s-au despărțit. Și Trupa Veche, și Vama. Mă revolta să-i văd în presă ca subiect de scandal, nu-mi plăcea că se ceartă pe melodiile vechi. I-am văzut apoi pe Vama la un concert în deschidere la Noaptea devoratorilor de publicitate. Stăteam cu aceleași prietene din liceu undeva sus, pe niște scaune din Polivalenta de la Tineretului. În fața scenei, o gloată de puștani entuziasmați țipau și absorbeau din energia pe care Tudor a știut întotdeuna s-o transmită, indiferent de ce zic alții. Da, arată bine și știe să se folosească de asta. Mai dă un tricou jos, se mai cațără pe stâlpii scenei (vezi Folk You 2010), dar puștoaicele ar fi dezamăgite dacă n-ar face-o, până la urmă.
Ne uitam liniștite la dezmățul din fața noastră și ne plângeam de milă c-am îmbătrânit. Oare chiar îmbătrânisem sau nu ne mai plăcea cum suna Tudor cu noua formulă? Ne deranja faptul că a schimbat linia melodică de la melodii vechi? De ce nu înțelegeam puștanii din fața scenei?

Au trecut ani, Vama a continuat să scoată melodii noi, videoclipuri noi. Melodiile vechi m-au uns în continuare în Vamă, cu o bere-n mână. Continui să sun pe câte cineva când ajung la Fetești. Și m-am săturat de patul meu de acasă de foarte mult timp. Am început să-i accept și în formula nouă, să-i apreciez că s-au ridicat din nou. Că au continuat să cânte despre mare, dragoste și dezamăgiri, despre iarbă, familie și fotomodele.

De dragul ”vremurilor de altădată”, mi-am luat bilet la concertul de aseară, dar n-am mai reușit să corup pe nimeni să mă însoțească. Pentru că majoritatea îi vede expirați, bătrâni, plictisitori. M-am așezat cuminte pe un scaun în stânga scenei. În stânga mea, culoarul se umpluse din nou de puști entuziaști, care refuzau să-și ocupe locurile din fundul sălii. Îmi venea să le spun să plece, ăla era locul nostru, dar nu mai am cu cine să-l ocup oricum. M-am uitat zâmbind. S-au auzit din nou a noua, a zecea .. anul I, anul IV, clasa muncitoare. Tudor, vrem ca data viitoare să se audă și oamenii care au terminat facultatea, dar nu știu încotro s-o ia. Nu mai am același entuziasm din liceu, mă uitam nostalgică la copii, la părinții care-și țin copiii zglobii pe umeri și voiam să pun mâna pe telefon să o sun pe una dintre prietenele mele, dar nu știu de ce am renunțat. M-am limitat la a înregistra 17 ani, piesa care mi-a stat pe repeat cam o lună în winamp și care-mi permite mereu să evadez (am realizat acum doua zile că vara asta fac 23 de ani și e puțin deprimant, încep să mă panichez că nu fac nimic util cu viața mea).

Am cântat aproape toate versurile (da, și de pe noul album). Îmi place în continuare ce fac ei și am hotărât să nu divorțez încă, pentru că în orice relație intervine rutina la un moment dat, dar asta nu înseamnă că trebuie să dai bir cu fugiții. Tudor s-a agitat ca întotdeauna pe scenă, ne-a spus încă o dată ce știm cu toții – clasa politică trebuie schimbată, că generația lor a stat degeaba, dar că noi putem schimba ceva, cumva (mi-am adus aminte cu drag și de scrisoarea lui către liceeni). Și-a dat tricoul jos, a țopăit prin public, dar n-a mai întins piciorul microfonului deasupra noastră, ci doar mâna. Nici nu s-a mai cățărat pe rampa dintre scaunele Sălii Palatului. N-am mai auzit Calul din Malboro. Dar când nu te aștepți, mai vine și ceva nou în relație. Mi-a plăcut foarte mult că au avut coregrafie la aproape fiecare melodie, că au implicat tineri care au dansat, că au avut clipuri proiectate pe fundal. Îmi place că s-au promovat intens online, că au lăsat fanii să intre în bucătăria lor. Că și-a prezentat din nou trupa de o sută de ori, pentru că merită. Erau toți îmbrăcați cu tricouri albe, care pentru mine, au simbolizat exact ce cântă ei. Mare, cer, fericire, liniște, cearceafuri curate într-o sâmbătă, niște pereți dintr-o bucătărie uitată.

Din 2008, de când am intrat la facultatea de jurnalism, am fost îndoctrinată să descriu mereu ceea ce văd, să spun adevărul, să-l verific din trei surse. Să fiu sceptică la orice și cu picioarele pe pământ. Relația asta îmi permite să evadez din lumea reală, să înot în niște metafore legate de mare, de iubire sau dezamăgire. Sau Dumnezeu. Chit că m-am refugiat singură și așa va fi de acum încolo, îmi prinde bine să-i aud în concerte. Acum stau retrasă într-un colțișor și-i observ, că ăsta-i alt tic de reporter, dar observ cu drag. Și cânt cu ei cu și mai mare drag.

Cum bine zicea Tudor aseară: ”când noi credem c-am terminat cu trecutul, n-a terminat trecutul cu noi”. Valabil și pentru relația mea cu ei. Mai ales de când au realizat ce am aflat și eu prin 2007: smecheria e în afara orașului!

Cu drag,
Ancuța Iosif

Adunate de prin Vamă

4 zile şi 3 nopţi de vamă


În dulcele stil CFR

Gara de nord. Joi noapte. Rapidul de 1:45 pleacă din gara băneasa. Entuziasmul pentru mare a pierit brusc. Următorul tren pleacă la 5:45. „Dar nu mai avem bilete decât la clasa I ”. E ok. Mergem în vamă. Cu cortul. Avem provizii de mâncare şi de băutură din bucureşti, dar avem bilete la clasa I, într-un accelerat obosit. Doar ne respectăm. Numai urări de bine pentru CFR. Ţigări, cola, cafele, bârfe şi esquire pe minunata linie 3 a gării de nord. Teo zice că tipu de la chioşc se dă la mine, dar n-am primit nici o cafea gratis aşa că nu recunosc nimic : )) amintiri depănate şi expresii noi olteneşti învăţate. Câţi dintre voi ştiau că  „a sta la scuteală” înseamnă să te adăposteşti de ploaie :)) ? trenul are întârziere o oră. Epic. Când vedem linia afişată, în sfârşit, ne ridicăm. Eu şi Teo suntem purtate către vagon mai mult de înghesuială şi de trollere, decât de propriile picioare. De ce toată lumea pleacă la mare cu trenu ăstaa?? Urări frumoase pentru CFR din nou.

„Nu ştiu dar fac o baie cum ajung”

Nodul din gât revine când ajungem în Constanţa. Zâmbete de proaste şi ţopăieli. Unde mergem? Ce mă, la mareee?? După principiul „nu ştiu, dar fac o baie cum ajung”, ne-am pus costumele de baie în tren, ne-am scos ochelarii de soare şi povestea-i, astfel, gata: pisicuţele sunt gata de atac. Din Mangalia am mers ca sardelele până în Vama Veche, dar asta este ceva clasic, deja. să ne gîndim doar că 4 zile pe malul mării merită eforturile depuse 😀 plus că vremea este genială. Senin senin senin şi un soare care te obligă să joci o sârbă pe nisip.în timp ce îi căutăm pe ai noştri, nişte indivizi încep să ne facă inistent cu mâna, strigând: „paaa, paaa, să mai veniţi in vamă”. Wtf? Cre’ că rucsacu’ din spate e de vină. „Abia am veniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit, abia am venit, abia am venit”. Abia am venit. Maria catadicseşte să raspundă la telefon, în sfârşit. Îmbrăţişări, bla, bla, „du-ne mai repede la cort că vrem în apăăă”. Curtea e în regulă. Ne aflăm „La Arici” şi ie umbră şi ie şi copăcei mulţi. ne aruncăm rucsacii în cort, ne luăm prosoapele şi fugim spre plajă. Sunt eu, cele două Teodore enervante şi câţiva colegi de-ai Mariei. Şi-o chitară. Tre’ să mai vina copii şi azi şi mâine. Ne dezbrăcăm şi ne aruncăm în valuri. Ce dor, ce dor, ce dor mi-a fost de tine. Au trecut doar două săptămâni de când te-am văzut ultima oară, dar tu ştii cât te iubesc. Sunt sigură că tu cunoşti o mulţime de poveşti. Ştiu că nisipul, scoicile, vântul şi valurile fură din probleme fără să-ţi dai seama. De-asta eşti un loc magic. Pentru că eşti sinonim cu detaşarea, pentru că tu îmi speli toate grijile care n-au vrut să se cureţe în cada din Bucureşti. Aici nu mai contează decât că soarele îmi face ochii mai verzi şi mai strălucitori şi că marea îmi ondulează parul. Vântul îmi mângâie uşor spatele cu câteva fire de nisip. Zîmbesc. Mă faci foarte fericită.

„Dincolo de orice Vamă…”

Se lasă seara. Toată lumea se strânge la Folk You şi observi cum treptat, fiecare bucăţică de nisip este ocupată de un izopren sau de un prosop. Însă marea ne face cu ochiul, nu? Alifantis ne încântă de pe scenă. Si de ce să nu faci o baie în Vamă, pe melodiile lui? E destul de mică vama mea, dar încap toţi prietenii mei în eaa. Zis şi făcut. Superb. Dansat în apa liniştită, caldă, primitoare. Ies, iar Teo mă aşteaptă calmă pe malu mării cu o ţigară. Hotărăsc să-i arăt profunda afecţiune pe care i-o port, aşa c-o îmbrăţişez tare, tare. Ţipă un pic la mine, mă face nebună şi mă ameninţă că-mi cere haine de schimb. Îi trece. Ciudat, dar nu mi-e frig.. Mergem totuşi la corturi să ne schimbăm, pentru că înainte de ora 2 nu se termină concertul şi să zicem că nu vrem să tremurăm, având şi părul ud. Zis şi făcut, preparăm şi nişte cocktailuri ca să fim şi mai bine. Ele se prepară după următoarea tactică: într-o sticlă de cola normală la 1L se pune mai mult whisky şi mai puţină cola, într-o altă sticlă de cola zero tot la 1L se pune mai puţin whisky şi mai multă cola, ca să-i împăcăm pe toţi. Ne aşezăm undeva în dreapta scenei, mai în faţă, pentru ca nu cumva Maria să rateze vreun acord sau vreo expresie facială. Bineînţeles că devenim din ce în ce mai veseli, avem şi m&m (mulţumim Dianaa), iar când au intrat Compact pe scenă, eram sus pe val. Nu la propriu de data asta, dar cum îmi plac mult, am cântat fiecare vers în parte, o dată cu ei. Despre Folk You nu vreau decât să spun că m-am bucurat enorm să vad pe scenă oameni pe care îi ascult cu drag şi acasă, precum Vasile Şeicaru, Emeric Imre, Florin Chilian, Ţapinarii, Tudor Gheorghe, Ducu Berţi şi îi felicit pe toţi cei care sunt implicaţi în proiect. Nu mi-au plăcut unele detalii de organizare, cum ar fi faptul că în fiecare seară, concertul a început la o altă oră, te trezeai la masă, în duş sau în mare cu melodioara clasică „dincolo de orice vama..”, sau faptul că Tatiana Stepa a fost menţionată o singură dată în proiecţii. Nici ordinea de a intra pe scenă a anumitor artişti nu mi s-a părut în regulă, dar cele câteva minusuri au fost acoperite de atmosfera creată de omuleţii cu chitară şi de marea de oameni veniţi în pelerinaj pe plajă. Deşi nimeni nu a înţeles ce a căutat formaţia Vama la un festival folk, membrii ei ne-au demonstrat că se pot integra, cântând „Calul din Malboro” şi ”Ana” pe clasice. Tudor a avut grijă să menţioneze titlurile pieselor pentru puştanii de 7 – 8 ani, pentru care astea sunt piese noi. Folk sau nu, fără piesa „Vama Veche” pe care toţi o aşteptau, mi se pare ca au meritat să închidă festivalul, pentru showul pe care îl fac, pentru că sunt vii pe scenă, pentru că ştiu să vorbească cu publicul şi pentru toate melodiile care vorbesc despre mare şi pe care le fredonezi inevitabil când pleci spre ea.

„Ia încă o bere ca într-o reclamă, eşti prizonierul altei veri din Vamă”

Vrem, nu vrem..ba vrem, ajungem în Expirat în fiecare seară, după concert. Dansăm pam pam, toată lumea-şi îndeasă hainele la mine în geantă, logic. Nu ne pasă de înghesuială. Suntem fericiţi, ţopăim, ne călcăm în picioare şi îl facem poştă pe Johnny. Walker. Ne mai aprindem câte o ţigară. Nu ne dăm seama când trece timpul. Aşa e printre prieteni. Totul se petrece rapid şi haotic. Îi consumăm Coca – Cola lu’ Teutz ca să îmbinăm votka noastră şi se enervează pe noi, deşi fură câte-o guriţă. „Bă eu nu mai beau în noaptea asta cu voi, ce naiba, încă sunt mahmură de ieri”, zise una dintre ele, dar uită după prima înghiţitură. Se face dimineaţă, ne deplasăm rapid spre Stuf, locul în care soarele se înalţă cel mai frumos din apă. Facem baie la răsărit, pe fundal se aude „Bolero”, bineînţeles. Şi aşa am ţinut-o trei nopţi. Dansat, răsărituri şi cafele pe plajă. Merg cu spatele pe malul mării, iar vântul îmi aduce tot părul pe faţă. Abia acum se face linişte. Toţi beţivii s-au dus la culcare, doar câţiva mai rezistă, eroic. Căldura mă dă repede afară din cort, aşa că hai să facem o baie, doar nu ne batem joc. Ce? Doar una? Glumeam. Şasă maxim. Bem bere în Stuf şi contemplăm..barca şi becul.


Linişte

Dumincă seară. Mulţi au plecat. Vama e mai liberă, mai calmă. Parcă şi marea. Cozile de la clătite şi shaorma nu mai există. Magheru e pustiu. Suntem nostalgici un pic pentru că e ultima seară, dar profităm la maximum de ea. Expiratul e mai gol. Perfect! Avem loc să ne manifestăm peste tot. „Hai la stuuf, să vedem soarelee”, „stai că nu mă lasă melodia asta să plec, nu vezi”, „Bine, după asta”, „nuu, n-am cum să plec tocmai la asta”. Nu mai avem timp să luăm cafeluţă, dar ajungem la răsărit. Hai să mai fumăm o ţigară Luni zacem pe plajă iar, toată ziua. Nu vrem să ne amintim că seara plecăm. Suntem ameninţaţi că începe mare furtună, că la mamaioţi ( turiştii din mamaia gen ) tună şi fulgeră. Clogic. Dar cât suntem noi în vamă aşa ceva n-are cum să se întâmple. Ca drept dovadă, cerul s-a calmat. Şi vine şi momentul în care treţ să ne facem rucsacii, să strângem corturile. Să plecăm..Nu ştiu când o să te mai văd, dar îţi spun „pe curând” pentru că vara asta mai revin clar la tine.

Concluzii:

În vamă, singura chestie care e la locul ei tot timpul este barca.

Facem o baie, două băi, trei băi şi poate între ele mai strecurăm şi alte activităţi.

Îndrăgostiţii care se sărutau şi dansau sub o pătură roşie pe plajă rulează.

Vama nu-ţi lasă timp să dormi.

Vama e aşa cum vrei tu să fie.

Fără prieteni, nu ar fi fost la fel.

Dacă ţi-e frică să nu pierzi un prieten prin Vamă dupa ce a luat ceva la bord, leagă-i o lanternuţă cu o carabă de gaica de la blugi :)) când va da trei flashuri îl vei vedea din nou şi totul va fi in regulă.

Ce se întâmplă-n Vamă, rămâne-n Vamă (pentru Mari)

Nu sunt în stare să urmez niciodată instrucţiunile de genul „deschide aici” şi desfac ambalajele alandala mereu. Sunt specială.

Societatea – inamicul sperantelor

Societatea – inamicul sperantelor

Despre idealuri…

Cuvinte cheie: societate, birocratie, idealuri, lucruri simple (biensur), zambete, senin, realitate, optimism(?), evadare.

 Ca intotdeauna stau cu tastatura in fata mai mult de zece minute fara sa scriu nimic. Nu am mai facut asta de mult. Pentru cateva momente am impresia ca am uitat cum se face asta, dar gandul acesta sumbru imi trece repede. Este unul din lucrurile pe care le fac cu suflet, cu drag.

 Timpul trece trece trece…cateodata am impresia ca fuge mult prea repede, ca n-o sa am timp sa fac tot ce mi-am propus pentru viata asta. Totul se rezuma la acest cuvant simplu: “timp”. M-au pierdut din nou. Privesc in gol, plec departe, imi trec mii de ganduri la un loc. Nu reusesc sa ma adun. E haos si e vara. E dor de mare. Miroase a valuri peste tot. Zambesc. O sa ajung si eu la ea. Niciodata nu e prea tarziu. Totusi privirea ramane pierduta in continuare. Mi-e dor si de ei. Acest “ei” include toti muntii la care am promis ca ajung vara asta si n-am reusit si include toti prietenii care m-au insotit de atatea ori in nenumaratele drumetii. Amintiri. “Daca pozele ar vorbi”, oare ce mi-ar spune? Ca vor reveni perioadele frumoase, la care ravnesc uitandu-ma peste ele? Poate. Sa nu-l mai imbratisam  pe “nu”. Sa credem? Da. Macar astazi. Maine vedem noi cum o scoatem la capat.

 Tendinta de a fi optimist exista, insa realitatea te obliga de (cele mai) multe ori sa cobori de pe norisorul pe care tu-l credeai atat de pufos. Ai certuri acasa, esti un “pierde-vara”, iti iei un job. Nu cel pe care ti-l doreai, insa trebuie. Detest cuvantul “trebuie”, dar nu-l pot inlocui cu altul, caci putini sunt cei care chiar muncesc din placere. Ti se reproseaza ca te-ai schimbat, ca nu mai esti ca alta data. Poate pentru ca nu esti fericit, poate pentru ca aveai alta viziune asupra acestei veri, in orice caz Bucurestiul nu facea parte din ea. Dar pentru ca planurile de acasa nu coincid niciodata cu cele din targ, pentru ca e musai sa te gandesti de multe ori inainte sa spui “ da, o sa fac aia, da, o sa mergem acolo” si pentru ca iti dai seama ca lucrurile nu mai sunt atat de simple dupa ce ai crescut, dupa ce lumea inceteaza sa te mai trateze ca pe un copil, pentru aceste cateva motive..si pentru altele, te supui ideii de a fi ca un leu intr-o cusca. Te supui ideii de a calatori doar cu gandul deocamdata si de a zambi in fiecare dimineata, pentru ca traiesti si duci o viata ok fata de altii. Tot timpul faci comparatii. E un lucru normal, fara comparatii oamenii n-ar mai tinde sa isi depaseasca limitele. Deci ai o viata ok, dar ti-ar placea sa…fii departe? Da 🙂 Dar incerci sa ai rabdare. Deocamdata ai decazut intr-o rutina care te revolta. Te revolta ingrozitor. Esti speriat. Te gandesti daca asa va fi de acum incolo. Oare chiar nu mai este timp pentru nimic? “Cum sa nu fie, esti tanara, auzi o voce din surdina”. Si totusi, simti ca trece timpul…de pomana. Te revolti di nou. In sinea ta. Iti trece.

 Birocratia te impiedica sa mai visezi. Ai idealuri. Ai vrea sa ti le indeplinesti, insa totul ramane la un trist conditional-optativ. Muncesti pentru asta. Lupti, insa realizezi ca nu mai ai timp. Incepi sa obosesti, incepi sa dai rateuri. Deja? Lucrezi ca sa strangi bani pentru a putea pleca undeva, insa realizezi ca nu mai ai cand. Esti mult prea ocupat sa incerci sa faci bani chipurile. Utopia te innebuneste. Felul in care banii manipuleaza societatea, intreaga umanitate, te revolta din nou. “Mergi cu pumnii stransi pe strada”, te uiti la toata lumea grabita din jurul tau, simti agitatia. Toata lumea alearga. Intotdeauna. Ramai pierduta iar, insa iti revii cand o masina te claxoneaza pentru ca treci  pe rosu. Te incurajezi spunandu-ti “ca o sa te faci tu mare”..si atunci o sa le arati tu…oare? Sunt prea multe intrebari care cauta raspuns. Stiu ca nu trebuie sa astepti sa-ti pice din cer. Dar pe unele nici nu stiu unde le-as putea cauta. La un moment dat te lasi batut si ajungi la alt cuvant trist numit “resemnare”. Cu cateva sperante, insa resemnat, asteptand ca  si viata ta sa devina “mai buna”, la un moment dat.

 Despre prieteni? Da, sunt norocoasa ca sunt inconjurata de persoane care tin cu adevarat la mine, care ma inteleg si ma accepta cu bune si rele, care se gandesc intotdeauna la mine si care imi demonstreaza zilnic ca nu exist degeaba si ca ma apreciaza pentru ceea ce sunt. Intotdeauna exista cineva care sa ma sune exact cand am nevoie sa aud o vorba buna. Cineva apare cu o sticla de Coca-Cola cand mi-e sete. Cu o cafea cand mi-e somn. Cineva se gandeste la mine. Cineva crede in mine. Acele “cineva” mi-au facut intotdeauna viata mai frumoasa si mai simpla decat parea. M-au incurajat cand pesimismul era in floare si cand simteam ca “nu mai are nici un rost sa ma zbat”. Acelor persoane le sunt mereu recunoscatoare. Pentru ca le cunosc, pentru ca nu sunt singura niciodata. Le multumesc ca exista in viata mea. Ca se bucura odata cu  mine si ca-mi fac mereu zilele mai vesele.

 Si ai impresia ca toate iti merg prost si ca asa iti vor merge mult timp de acum incolo. Insa la un moment data apare si o raza de soare. Se insenineaza si la tine. Si totul capata o nuanta de turcoaz. Fericirea e turcoaz anul acesta. Speri sa fie mult timp de acum incolo. Ai un spirit mult prea critic insa, viata te-a indemnat sa fii mai rezervat si sceptic, sa nu te mai arunci cu capul inainte, ci sa dai timp timpului. Latura ta “carpe diem”-ica se lupta cu negativismul tau care priveste prea in viitor. Timpul va hotari. Faci ce faci si ajungi din nou la acest cuvant…timp..incotro?

 Oricat de gri ti s-ar parea insa ca este o perioada, prinzi curaj, pasesti inainte, te bucuri in continuare de lucrurile marunte ale vietii cum ar fi o inghetata, o melodie ca “The passenger” sau o imbratisare si iti spui ca va fi bine.

 

Idealuri..wishlist-uri..ganduri..conformare (temporara) ..viitor..culori…cuvinte si sensuri, “acum”…zambete..prieteni…timp…evadare…idealuri.

 

Imag018

Drepturi rezervate for later edit 😛