Întâlnirile cu Ferenc Vasas de la FJSC

Anca Iosif, anul al III-lea, grupa a 3-a – „muntanofila”, 6.01.2011

(să nu lipsească datele astea niciodată, altfel ai 10 puncte scăzute….)

Cred că seminarul lui Vasas este singurul lucru bun care mi s-a întâmplat semestrul ăsta, dacă stau să analizez „multele” şi solicitantele materii ce mi-au fost predate. Mă număram, în octombrie, printre studenţii de la grupele care nu făceau seminarul despre agenţiile de presă cu el.

Toţi au jubilat, bineînţeles. „Pfiu, am scăpat de chin!”, ziceau toţi colegii mei, trăgând satisfăcuţi şi uşuraţi din ţigări, stând tolăniţi pe băncuţele de la etajul şase. Aveam impresia că, dacă o să îndrăznesc să spun ceva de bine despre el, o să fiu luată la bătaie, sau cel puţin schingiuită din priviri. N-am zis nimic, am zâmbit forţat şi mi-am băut cafeaua în continuare. Eram invidioasă pe foştii colegi de grupă care veneau cu tot soiul de poveşti haioase şi fel de fel de metode de „tortură” de la seminarul lui. Eram nostalgică şi mi-era dor de anul I, când eram cam timorată din cauza lui, la-nceput.

Deveneam din ce în ce mai revoltată. Trei săptămâni la rând am venit în fiecare miercuri, la ora opt dimineaţa, în Militari, la Politehnică, în clădirea Facultatăţii de Electronică şi Telecomunicaţii, corpul A, etaj şase, sala…n-o mai ţin minte, pentru seminarul despre agenţii de presă. Vroiam doar să ajung de la general la particular. Să accentuez faptul că veneam din Berceni, doar pentru seminarul ăsta. Ei bine, veneam degeaba! Nu ştiam de ce doar noi studenţii ajungeam la seminar. Aflam mereu cu o zi întârziere „motivele” absenţei profesoarei desemnată iniţial. Aş fi vrut doar să aibă (cineva) bunul simţ să ne anunţe. Dar cum suntem cantitate neglijabilă, „dă-i înainte cu tupeu”.

Dar lucrurile au început să devină interesante când cineva ne-a anunţat că o să facem seminarul cu Vasas începând de „azi”. Din nou s-a instalat panica, automat: „n-am citit nici un ziar azi”, „aoleu, habar nu mai am care-i treaba cu statuile de la Leu”, „frate, nu mai ştiu cifrele romane deloc!”, „hai odată cu covrigii ăia, că ne-a luat naiba dacă-ntârziem!”, „de ce noi?”. Vin la ora lui Vasas direct de la muncă. Ba chiar plec cu o oră mai devreme ca să pot ajunge la timp. Sunt mândră că am făcut performanţa de a nu întârzia niciodată, chiar dacă am lăsat multe ţigări fumate doar pe jumătate. Este singurul seminar care mă relaxează total. Orele petrecute în sala aia obosită  sunt un fel de „Cronica Cârcotaşă a FJSC-ului”. Au fost momente în care am râs cu lacrimi, fie că de perlele mele sau de alea pe care le scriau colegii mei în testele săptămânale pe care le primeam, negreşit, la începutul orei. Invariabil, prima întrebare era  „o ştire cititiă/ auzită astăzi”. Mulţi lasă loc liber şi astăzi la întrebarea asta, unii mai trag cu ochii în ziarul din ghiozdan, iar alţii lucrează într-o redacţie  şi stau toată ziua cu tv-ul deschis pe A3 sau pe Realitatea…şi degeaba. Mi-a plăcut de el că s-a prins că noi, „şmecherii”, învăţăm ştirile înainte de seminar şi a început să ne întrebe ce a declarat cutărescu şi cutăreasca azi la Guvern/ Parlament. Noi eram blocaţi, logic. „Stai aşa..eu am citit altă ştire azi!”, ne spuneam, în timp ce rodeam o unghie şi ne încruntam.

Nu suportă foile capsate, rupte din caiete cu „şină”, sau aduse în „prezervative”.

Mi-a plăcut mult seminarul cu Vasas încă din anul I, când ne-a predat tehnici de redactare. Am admirat stricteţea atitudinii, ironia şi sarcasmul din tonul său, faptul că poate vorbi cursiv, fără „ăăă”-uri şi că deşi originar secui, cunoaşte istoria şi limba ţării ăsteia minunate în care locuim cu to(n)ţii de o sută de ori mai bine decât noi. A fost singurul profesor care ne-a obligat în acelaşi seminar să ne testăm imaginaţia, cultura generală, rapiditatea şi capacitatea de sinteză, de a reda mult în timp scurt şi rânduri puţine. Deşi atunci mi se părea stupid să stau să descriu cravate şi pantofi şi morţi de pe pereţi, ori statui, acum îmi dau seama că nimic nu se întâmplă fără rost şi că nimic din ce-am făcut la seminarul ăsta n-a fost inutil.

Am avut onoarea de a afla „teoria prunelor pişate”, am învăţat să ucid adjectivele, să renunţ la exprimările pretenţioase de genul „acesta”, la otrăvitorul „se pare că” şi să respect dreptul cititorului la ignoranţă. Am învăţat că prima oară sun la redacţie şi că atunci când un om muşcă un câine, atunci am o ştire. Încerc să nu mai fac greşeli de hipercorectitudine. Deşi sunt praf la geografie sau deşi îmi place muntele, nu ştiam, înainte să-l cunosc pe Vasas, că Aconcagua e cel mai înalt vârf din America de Sud. Dar, o să ţin minte toată viaţa.

Profu’ nostru a reuşit să devină un mit. De când unul dintre colegii mei a folosit la o lucrare formularea „s-a finalizat cu…”, el i-a spus scurt şi la obiect: „să vorbeşti TU aşa când oi fi cu prietena ta..să vedem dacă se mai finalizează ceva”. Am râs cu lacrimi, am spus povestea mai departe în cercul meu de prieteni. Foloseam în loc de „las-o baltă cu (gluma) asta” termenii „termină-te” sau „încetează-te”, acum folosim în mod cert „finalizează-te”!

Mereu mă ţineam cu mâinile de burtă când începea să citească bâlbele din lucrări, privindu-ne sever pe deasupra ochelarilor. Mă-roşeam şi mă făceam mică fără să vreau, de fiecare dată când îmi venea rândul. Deşi nu-mi doresc să fac o carieră într-o agenţie de presă, este singurul seminar la care simt că nu mi-am pierdut timpul şi de la care chiar am învăţat ceva semestrul ăsta, fie că sunt noţiuni de cultură generală sau de presă. Chit că unii au impresia că nu învaţă  nimic, alea 20 de minute în care te pune să stai în picioare, lângă uşă, pentru că ai întârziat unul singur, te vor face să devii, indubitabil (un cuvânt pretenţios pe text se admite, sper), hiperpunctual, fără să-ţi dai seama.

Dacă mă gândesc să fac un master tot la FJSC, o să aleg „Jurnalism tematic”. Dacă voi alege „Jurnalism tematic”, se va datora în mare parte faptului că-l voi avea în continuare ca profesor pe „dicţiatul”. Numai el să dea porecle?

PS: Tot el a fost singurul om care m-a făcut să mă simt mică şi insignifiantă în anul I, pentru că n-am avut o poreclă. Mă gândeam..oare atât de lipsită de personalitate sunt, atât de proastă e scriitura mea încât nu merit una?

Acum, semnez cu mândrie: Muntanofila (deşi mai bine sună munţomana!)

Vreau să ştiu…acum cine ne mai aprovizionează pe noi cu ţigări şi trabucuri?

Anunțuri

sugestii petite de movies :P

2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 7 – 8 mici recomandari de filme..s-a desteptat spiritul de cinefila, ce vreti 🙂

2 filme despre alegerile din viata.

Into the Wild [2007]

Societate. Societate. Societate. Ti-ai dorit vreodata sa fugi de ea? Sa pleci fara nici un fel de explicatie ntr-un loc in care nu exista poluare, aglomeratie, in care oamenii nu sunt nervosi, stresati sau presati de timp? E liniste. Ti-ai dorit sa nu fii nevoit  sa te incadrezi in “standardele” sistemului? Ai avut vreodata sentimentul ca nu esti in locul potrivit, la momentul potrivit? Si ca ai cazut intr-o rutina implementata de normele lui big “S”? Si ca 75% din actiunile pe care le intreprinzi zilnic, le intreprinzi pentru ca..TREBUIE? Ai crezut vreodata in lucrurile cu adevarat simple si in faptul ca dincolo de cercul vicios al banilor, exista o viata superba? Ai crezut in puterea circumstantelor?

E un film pe care-l recomand cu toata caldura, pe care l-m vazut de 6 ori si m-as uita incontinuu pentru ca ma reprezinta cu adevarat. Coloana sonora este..geniala…Eddie Vedder. Versuri superbe, potrivite povestii :). Persoanele pe care le-am innebunit deja cu filmul mai sus mentionat sa ma ierte, but I can’t help it :).

The Bucket List [2007]

Fiecare are un wishlist. Chestii posibile sau mai putin posibile de realizat in viitorul apropiat. Realizabile sau nu, ce este un om fara vise? Fara sperante?

Dar vine un moment in viata cand realizezi ca nisipul din clepsidra se scurge tot mai repede si ca aspiratiile tale ascunse nu au mari sanse sa se materializeze. Totusi cineva iti deschide o portita si ultima suta de metri din maratonul propriu se transforma brusc in cea mai frumoasa de pana atunci.

3 filme bune pentru cei cu spirit jurnalistic:

The Insider [60 minutes] [1999]

Numele Al Pacino cred ca spune tot. Este un film care ne-a fost recomandat de profa’ de la TCI – tehnici de colectare a informatiilor – iar eu curioasa din fire, normal ca mi l-am luat imediat ;)). Jurnalism, surse persuadate, puterea mass media, dovezi, lupta unui bun jurnalist pentru transmiterea interviului sau, in ciuda politicii networkului.

Shattered glass [2003]

Un pusti ajunge reporter la o revista miez – “The New Republic” . Este doar un parvenit cu glas + privire de om nevinovat care isi inventeaza ¾ din articole si din surse. Este curios totusi cum reuseste sa-i pacaleasca pe toti o perioada indelungata. [dupa caz real]

Frost – Nixon [2008]

Un film care trateaza scandalul legat de Watergate. David Frost, care are un nume de cladit in televiziune, vede in presedintele Nixon sansa pe care o cauta. In urma negocierilor, el obtine un interviu cu Nixon. Urmeaza o intreaga pleiada de manipulari, din partea amandurora, intimidari, etc. Un film care dovedeste ca intrebarile bine puse, in special cele la care nu te astepti, scot adevarul la iveala intotdeauna.

3 filme bune.

The Number 23 [2007]

Jim Carrey in rolul unui simplu om, un hinger in mainile caruia pica un roman. Incepand sa citeasca din el, incepe sa creada ca el este personajul principal. Coincidentele i se par mult prea bizare pentru a fi simple coincidente. Devine paranoic si obsedat de numarul 23.  Nu pot sa spun decat ca merita vazut pana la sfarsit.

The Game [1997]

Un alt film care te tine 2 ore in fata ecranului. Suspans. Un “joc” foarte bine pus la cale, menit sa creeze haos in viata celui care s-a lasat prvocat. Nu va spun mai multe ca stric farmecul filmului. Michael Douglas. Atat.

Gran Torino [2008]

Aparente care inseala, un veteran cu sange rece care pozeaza in dur, un om care nu suporta nedreptatea, dar cu un orgoliu mare. Astfel spus, Clint Eastwood joaca impecabil. Final neprevazut (cel putin pentru mine)..care-ti face putin pielea de gaina pe tine 😛

Filme bune sunt multe..dar nu trebuie sa le prezint pe toate intr-un post, nu?