„CE SA NE MAI LUATI ?”

 

“Ce sa ne mai luati? ”

 

Cu geniala replica citata mai sus se termina filmul “Nunta muta”.  Reporterul intreaba: “Putem sa va luam un interviu?”..saraca batrana nu intelege intrebarea completa, insa verbul “a lua” ii suna clar in ureche. Ii este mult prea familiar.

 

Aceeasi intrebare putem s-o adresam si noi guvernului roman. Putem s-o adresam, s-o directionam oriunde, oricum, oricand. Tot degeaba. Pesimista convinsa? Posibil. Cred intr-o ameliorare reala? Nu. Suntem prea mici pentru a produce o schimbare substantiala. Si prin “mici”, ma refer la pozitionarea sociala, nu neaparat la varsta. Suntem niste studenti banali care iau note la seminarii, la referate, la examene, fara sa stie unde si de ce au gresit. Intr-o perioada naiva a vietii mele chiar obisnuiam sa cred ca universitatile sunt facute pentru a te specialize/perfectiona intr-un anumit domeniu, pentru a capata notiuni suplimentare, atat teoretice cat si practice, pentru a-ti completa o baza, implicit pentru a fi atentionat cand gresesti si de ce gresesti, pentru a nu mai repeta greseala. Dar vai, ce rationament complicat. Oare nu ne sunt de ajuns niste liste cu note? Intr-adevar cerem prea mult.

 

Va cer scuze pentru devierea de la subiect, insa nu ma pot abtine. Ideea este ca, daca la nivelul facultatii noastre nu putem schimba mare lucru, cum putem avea pretentia sa schimbam ceva mult mai sus? La multe etaje diferenta, intr-o cladire in care lifturi nu exista, iar scarile nu sunt cladite dintr-un material rezistent. Progres au regres? Inainte sau ne place “backwards”? Cand toate usile ti se inchid, cum sa nu-ti vina sa pleci..de tot..si sa dai naibii nationalismul? Desi avem o tara frumoasa, am spus-o si-o repet, este condusa de niste “oameni” care hiberneaza 12 luni pe an. Cred ca si ursii faceau o treaba mai buna.

 

Avem si construim  in continuare 7365253 de malluri, iar copii mor de foame in fiecare zi. Familii fara case, studenti fara camin, conditii mizere in multe comune/sate, copii cu boli grave. Romania este un fel de copil razgaiat care stie ca nu are bani multi, insa prefera sa stea nemancat toata saptamana, pentru a merge sambata noapte intr-un club. Avem o serie de probleme mult mai grave, mult mai serioase care ar trebui sa atraga atentia dragilor nostri conducatori, care necesita atentie imediata dar…ce conteaza, nu? Avem o capitala “cocheta”, cu o arhitectura care spunea ceva la un moment dat, dar ruinata din cauza invaziei de geamuri-oglinzi. Cu siguranta exista o atractie nemarginita pentru “ Friptea”. Va e mai usor sa predati “chifteaua fierbinte” altuia, gasind scuza infailibila “nu intra in atributiile mele”.

 

Suntem un popor permanent inglodat in datorii. Un popor de oameni care muncesc de dimineata pana seara pentru un salariu de nimic, pentru a putea sa-si achite darile statului. Dari care cresc din ce in ce mai mult. Am inteles cu totii ca este criza mondiala, dar cand vezi ca toate tarile ieftinesc preturile, cand toate industriile/firmele/brandurile din afara cauta o cale de a-si pastra clientii, facandu-le oferte rezonabile in aceasta perioada dificila, cand vezi ca toti economistii cauta o cale de a reduce cheltuielile\taxele, numai la noi totul SE SCUMPESTE, iti dai seama ca este vorba de un proces de imbecilizare a maselor. Vezi ca a scazut consumul de curent si in loc sa spui “hai sa reducem pretul, pentru ca oamenii sa nu mai fie nevoiti sa faca economie, sa consume in continuare”,  tu vii si spui: “a scazut considerabil consumul de energie, hai sa umflam preturile, ca sa nu cumva sa iesim in pierdereeee, la naiba fataaaa!”.

 

Bine ca avem banci dupa banci pe bulevard, dar n-avem ce baga in conturi. E bine ca avem portofelele pline de carduri pentru rate. Imi povestea cineva cum era sunat o data de un functionar de la o anume banca, care dorea sa-i faca o oferta, pentru a se putea imprumuta. In perioada asta, bancile sunt la fel de flamande ca si clasa muncitoare. ”Domnule, nu-mi permit sa mai fac un imprumut, intelegeti ca nu ma incadrez”, spuse omul. “Haideti sa calculam impreuna, o sa vedeti ca nu se poate sa nu va incadrati”, insista omul bancii. “Domnule, oricat mi-as dori, nu pot, intelegeti, am datorii acolo, acolo, acolo, mai pe scurt din 18 mil 14 ii dau la banci, multumit?”. Reactia nu a intarziat, cu un ton stupefiat:”Si mai existati?”. No comment. And I say Romania is my country.

 

Exista oameni inteligenti, oameni care au ceva de spus insa n-au loc. Nu se stie daca vor avea prea curand. Avem o gramada de someri – oameni cu facultate, pentru ca toate posturile sunt ocupate prin pile. Fara relatii si spaga nu existi. Nicaieri. Trist, dar adevarat. Ca prin minune, cand esti ruda de-a lui Cutarescu, sau pui banul jos, toate problemele se rezolva.

 

Tva pe case? Taxe pe mobil???Salarii taiate mai rau ca in filmele horror? Birocratie, fa-ti „datoria” in continuare…

 

Ce sa ne mai luati?….

 

Noapte buna Bucuresti, noapte buna Romania.

 

 

 

 

 

Anunțuri

JOC DE CUVINTE

Trece timpul. Poate prea repede. Trece repede o viata si ti-ai dori sa ai una, doua trei…ti-ai dori mai multe. Ai impresia ca nu-ti ajunge una ca sa faci tot ce-ti doresti. Ai vrea ca anul sa aiba mai mult de 365 de zile iar ziua mai mult de 24 de ore. Ai vrea sa nu ai regrete. Ai vrea sa incetinesti. Poate sa derulezi inapoi. Din pacate nu suntem pe o caseta video. Realitatea ruleaza doar inainte. Dar daca maine a fost ieri? Daca poimaine vei trai aceleasi emotii de ieri? Ai deja-vu-uri. Ai mai fost o data pe aici, ai mai stat pe banca aia. Vantul a mai batut prin parul tau si cu alte ocazii. Ai impresia ca o stii de undeva. Poate ca da, poate ca nu. Poate e aceeasi, poate nu. Nimic nu e sigur pe lumea asta. S-a schimbat ceva?  Se schimba lumea sau te schimbi doar tu? Merg oamenii prea repede sau tu prea incet? Vrei sa-ti dai masca jos..nu poti..nu vrei sa fii demascat..esti multumit de viata ta in principiu..te complaci, dar stii ca poti mai mult..stii ca vrei altceva..sau poate ca nu stii ce vrei..esti indecis..esti la fel de confuz, esti tanar..ti-ai dori sa fugi..undeva departe..de tot ce inseamna societate si responsabilitati..de tot ce inseamna rautati..Da! Chiar ti-ar placea. Esti constrans de sistem..te sufoca..reguli..reguli..reguli..Te sufoca verbul  “trebuie”..de ce “trebuie”?…cine spune ca “trebuie”? cine te-a inventat pe tine, cuvantule? De ce nu poti fi distrus, eliminat? Si de ce atarni atat de mult in viata unui om amarat?  De ce sunt atatea intrebari retorice printre randuri? De unde atatea indoieli?..Are cineva vreun raspuns de dat? Ca datorii la stat are toata lumea..cine da raspunsurile pe lumea asta?

“Viata este viteza”. Tii pasul cu ceilalti? La un moment dat obosesti, nu? Ai nevoie de o pauza. Se intampla prea multe in jurul tau, prea repede. Vrei sa spui “stati putin, doar putin” dar stii ca nu te va baga nimeni in seama. Esti prea mic ca sa se opreasa cineva din programul sau prestabilit si foarte aglomerat pentru a sta de vorba cinci minute cu tine, pentru a bea o cafea. Ai vrea sa spui mai multe. Ceva te opreste.N-ai cui. Oamenii sunt stresati. Prea stresati sa se mai bucure de soare, de zambetul unui copil sau de o ploaie fara a spune “vai mi se strica cofura”[ mai nou baietii sufera din aceasta cauza! ] .

Vrei sa ajungi undeva sus. Undeva departe – asta e sigur. Fiecare are ambitii, aspiratii. Unii mai mari, altii mai mici. Unii viseaza prea mult, se trezesc mai greu. De multe ori sunt obligati sa se trezeasca.

Detasare – cuvantu’ asta ce mai vrea de la tine? Suna intr-un fel. Suna  a plutire, suna a nor..a zbor..suna a inaltime. Da. Aspiratiile tale prind contur. Incepi sa iesi din ceatza. Nu mai esti confuz deocamdata. Speri sa ramana la fel de senin in viata ta. Iti place sentimentul..cui nu-i place?

 

Perspectiva – asta suna a posibilitati..suna a sansa…hm..ba chiar a mai multe sanse – sopteste cineva…suna a alegere..suna a puterea deciziei…nu chiar  “ ini mini maini mo”..dar ceva de genul…oricum de cele mai multe ori cand te implicit in ceva, realizezi la un moment dat ca habar nu ai in ce te-ai bagat..si ti-ai dori sa anulezi, sa amani..dar nu intodeauna poti.  Asa ca..gandeste-te de mai multe ori din ce perspective alegi sa privesti lucrurile.

 

Pretentii – eh aici e mai complicate situatia..asta e o chestie generala..toata lumea le are. Uneori exageram. Cateodata nu le avem deloc. De cele mai multe ori nu ne ridicam la pretentiile celor din jur. Cine stabileste cat de buni suntem, insa? In functie de ce criterii? Noi? Nu. Nu putem fi niste observatori obiectivi cand vine vorba de noi insine. Debordam de emotivitate. Oricat ai nega, iti pasa de ce spune lumea despre tine. Nu e bine. Comunitatea in care traiesti e absurda, e ingusta inca. Ne pacalim crezand ca am dat de gustul “democratiei”, insa conceptiile raman proaste.Totusi, cine are dreptul sa aiba pretentii de la tine? Ce este dreptul? Stangul? Vrei sa mai faci un pas. Faci si doi, dar cateodata inapoi, din pacate.

 

Imaginatie? O notiune care coloreaza universul. Ce ar fi lumea fara culori? Cum ar arata curcubeul? Dar florile? Cum ar mai exista desenele animate? Creativitatea este cheia oamenilor frumosi si simpli. Expresivitate in simplitate. Un intreg camp lexical se iveste. Pasiunea de a crea un loc mai bun, de a colora viata. Da-i vietii viata. Da nastere unor nuante originale. Altele de fiecare data. Crede in culori. Tu ce culoare esti?

Aparente…cu totii judecati dupa ele. Judecati mai bine. Incercati sa cunoasteti intai. Incercati sa credeti in oameni din cand in cand.

 

Maturizare? De ce? Cine hotaraste cand trebuie sa ne maturizam? Ce e rau in a fi copil? Exact. Nimic.

Da, o visatoare..intotdeauna…care crede intr-o lume mai buna…sau nu.

 

Nu stiu de ce scriu, nu stiu ce vreau, poate stiu ce nu vreau, dar nici de asta nu sunt sigura. Stiu cine sunt. Cred. Oare? Probabil.

Controverse…cuvinte…

 

CARPE DIEM