Odinioară, nu demult..

Când eram mică, abia aşteptam să ningă. Acum mă enervează pentru că trebuie să „mă blindez” şi să am grijă pe unde sau cum calc şi patinez.

Când eram mică dădeam banii pe ciocolată, nu pe ţigări şi cafele.

Când eram mai mică, adoram să merg cu trenul. Oriunde. Pe tren era distracţia. Gaşca. Acum mă gandesc doar cât de comode sunt deplasările cu maşina. Oriunde. Mult mai.

Când eram mică, îmi permiteam să spun „n-am chef” pentru că nu „trebuia”.

Când eram mică, mă ghemuiam în fotoliu şi mă uitam la desene animate la televizorul alb-negru. Trebuia să mă dau jos să apăs pe buton sau să dau de rotiţe, dacă vroiam să schimb canalul. Nu mă deranja. Acum nici nu mai ştiu pe unde zace telecomanda şi nici de ce mai am televizor în cameră.

Când eram mică, pierdeam mult timp în faţa blocului, cu o pungă de seminţe şi o sticlă de cola lângă – mare greşeală. Acum îmi mai văd scara dimineaţa şi seara.

Când eram (mai)mică şi aveam net pentru prima oară, era cu ora. Romtelecom. Îl conectam mereu pe furiş, cât era tata la muncă. Reţinusem parola. Mă credeam deşteaptă, dar factura mă trăda mereu. Acum am acces nelimitat la net şi la serviciu şi acasă. Dar nu mai e palpitant.

Când eram (mai)mică, singura grijă era să strâng bani pentru o pereche de converşi. Acum converşii se traduc prin datorii şi taxe.

Când eram mică, nu purtam iarna nici căciulă de frică să nu-mi stric „freza”,  nici dres pe sub pantaloni, pentru că se lăsa şi trebuia mereu să-l trag „până-n gât”. Nici acum nu port. Nici una, nici alta.

Când eram mică…nu prea eram. Tot printre cei mai înalţi mă număram.

Anunțuri

Să fie sărbătoare!

Să vină sărbătorile ca să putem fi oameni (mai) buni. Să vină mai repede ca să ne bifăm faptele altruiste pe anul ăsta.

Să vină Crăciunul ca să cumpărăm multe cadouri. Să vină pretextul fără de care nu mai putem  dărui ceva cuiva. Doar nu vrem să ne lovim de întrebarea-clişeu: „Cu ce ocazie?”

Să vină Revelionul ca să ne propunem ceva pentru anul viitor, ca să fixăm un deadline până la care o să ne atingem măreţul scop sau până când „o să ne lăsăm de…” sau până „(ne) schimbăm…(adresa)”.

Să vină sărbătorile ca să avem un oraş mai luminat noaptea, chiar dacă e criză şi chiar dacă e luminat kitschos.

Să vină ziua de 31 decembrie cu superstiţiile ei cu tot, ca să ne aducem aminte de bani datoraţi sau de datornicii noştri. Doar ştim că, dacă intrăm în noul an cu datorii, aşa o s-o ţinem tot anul. Pe lângă asta, mai există şi pretenţia de a avea o bancnotă (cu cât mai multe zerouri) în buzunar, la 12 noaptea. Clar datorită ei, o să fie un 2011 îmbelşugat.

Să vină cele trei zile de Crăciun ca să mâncăm hălci de şasă ori (minimum am spus!) în trei ore şi ca să ne rostogolim până…oriunde.

Să vină iarna, doar „it’s the season to be jolly”! Irefutabil singurul sezon în care poţi fi fericit.

Să tot fie sărbători de iarnă ca să ne amintim că Frank Sinatra este sinonim cu muzică de calitate.