Întâlnirile cu Ferenc Vasas de la FJSC

Anca Iosif, anul al III-lea, grupa a 3-a – „muntanofila”, 6.01.2011

(să nu lipsească datele astea niciodată, altfel ai 10 puncte scăzute….)

Cred că seminarul lui Vasas este singurul lucru bun care mi s-a întâmplat semestrul ăsta, dacă stau să analizez „multele” şi solicitantele materii ce mi-au fost predate. Mă număram, în octombrie, printre studenţii de la grupele care nu făceau seminarul despre agenţiile de presă cu el.

Toţi au jubilat, bineînţeles. „Pfiu, am scăpat de chin!”, ziceau toţi colegii mei, trăgând satisfăcuţi şi uşuraţi din ţigări, stând tolăniţi pe băncuţele de la etajul şase. Aveam impresia că, dacă o să îndrăznesc să spun ceva de bine despre el, o să fiu luată la bătaie, sau cel puţin schingiuită din priviri. N-am zis nimic, am zâmbit forţat şi mi-am băut cafeaua în continuare. Eram invidioasă pe foştii colegi de grupă care veneau cu tot soiul de poveşti haioase şi fel de fel de metode de „tortură” de la seminarul lui. Eram nostalgică şi mi-era dor de anul I, când eram cam timorată din cauza lui, la-nceput.

Deveneam din ce în ce mai revoltată. Trei săptămâni la rând am venit în fiecare miercuri, la ora opt dimineaţa, în Militari, la Politehnică, în clădirea Facultatăţii de Electronică şi Telecomunicaţii, corpul A, etaj şase, sala…n-o mai ţin minte, pentru seminarul despre agenţii de presă. Vroiam doar să ajung de la general la particular. Să accentuez faptul că veneam din Berceni, doar pentru seminarul ăsta. Ei bine, veneam degeaba! Nu ştiam de ce doar noi studenţii ajungeam la seminar. Aflam mereu cu o zi întârziere „motivele” absenţei profesoarei desemnată iniţial. Aş fi vrut doar să aibă (cineva) bunul simţ să ne anunţe. Dar cum suntem cantitate neglijabilă, „dă-i înainte cu tupeu”.

Dar lucrurile au început să devină interesante când cineva ne-a anunţat că o să facem seminarul cu Vasas începând de „azi”. Din nou s-a instalat panica, automat: „n-am citit nici un ziar azi”, „aoleu, habar nu mai am care-i treaba cu statuile de la Leu”, „frate, nu mai ştiu cifrele romane deloc!”, „hai odată cu covrigii ăia, că ne-a luat naiba dacă-ntârziem!”, „de ce noi?”. Vin la ora lui Vasas direct de la muncă. Ba chiar plec cu o oră mai devreme ca să pot ajunge la timp. Sunt mândră că am făcut performanţa de a nu întârzia niciodată, chiar dacă am lăsat multe ţigări fumate doar pe jumătate. Este singurul seminar care mă relaxează total. Orele petrecute în sala aia obosită  sunt un fel de „Cronica Cârcotaşă a FJSC-ului”. Au fost momente în care am râs cu lacrimi, fie că de perlele mele sau de alea pe care le scriau colegii mei în testele săptămânale pe care le primeam, negreşit, la începutul orei. Invariabil, prima întrebare era  „o ştire cititiă/ auzită astăzi”. Mulţi lasă loc liber şi astăzi la întrebarea asta, unii mai trag cu ochii în ziarul din ghiozdan, iar alţii lucrează într-o redacţie  şi stau toată ziua cu tv-ul deschis pe A3 sau pe Realitatea…şi degeaba. Mi-a plăcut de el că s-a prins că noi, „şmecherii”, învăţăm ştirile înainte de seminar şi a început să ne întrebe ce a declarat cutărescu şi cutăreasca azi la Guvern/ Parlament. Noi eram blocaţi, logic. „Stai aşa..eu am citit altă ştire azi!”, ne spuneam, în timp ce rodeam o unghie şi ne încruntam.

Nu suportă foile capsate, rupte din caiete cu „şină”, sau aduse în „prezervative”.

Mi-a plăcut mult seminarul cu Vasas încă din anul I, când ne-a predat tehnici de redactare. Am admirat stricteţea atitudinii, ironia şi sarcasmul din tonul său, faptul că poate vorbi cursiv, fără „ăăă”-uri şi că deşi originar secui, cunoaşte istoria şi limba ţării ăsteia minunate în care locuim cu to(n)ţii de o sută de ori mai bine decât noi. A fost singurul profesor care ne-a obligat în acelaşi seminar să ne testăm imaginaţia, cultura generală, rapiditatea şi capacitatea de sinteză, de a reda mult în timp scurt şi rânduri puţine. Deşi atunci mi se părea stupid să stau să descriu cravate şi pantofi şi morţi de pe pereţi, ori statui, acum îmi dau seama că nimic nu se întâmplă fără rost şi că nimic din ce-am făcut la seminarul ăsta n-a fost inutil.

Am avut onoarea de a afla „teoria prunelor pişate”, am învăţat să ucid adjectivele, să renunţ la exprimările pretenţioase de genul „acesta”, la otrăvitorul „se pare că” şi să respect dreptul cititorului la ignoranţă. Am învăţat că prima oară sun la redacţie şi că atunci când un om muşcă un câine, atunci am o ştire. Încerc să nu mai fac greşeli de hipercorectitudine. Deşi sunt praf la geografie sau deşi îmi place muntele, nu ştiam, înainte să-l cunosc pe Vasas, că Aconcagua e cel mai înalt vârf din America de Sud. Dar, o să ţin minte toată viaţa.

Profu’ nostru a reuşit să devină un mit. De când unul dintre colegii mei a folosit la o lucrare formularea „s-a finalizat cu…”, el i-a spus scurt şi la obiect: „să vorbeşti TU aşa când oi fi cu prietena ta..să vedem dacă se mai finalizează ceva”. Am râs cu lacrimi, am spus povestea mai departe în cercul meu de prieteni. Foloseam în loc de „las-o baltă cu (gluma) asta” termenii „termină-te” sau „încetează-te”, acum folosim în mod cert „finalizează-te”!

Mereu mă ţineam cu mâinile de burtă când începea să citească bâlbele din lucrări, privindu-ne sever pe deasupra ochelarilor. Mă-roşeam şi mă făceam mică fără să vreau, de fiecare dată când îmi venea rândul. Deşi nu-mi doresc să fac o carieră într-o agenţie de presă, este singurul seminar la care simt că nu mi-am pierdut timpul şi de la care chiar am învăţat ceva semestrul ăsta, fie că sunt noţiuni de cultură generală sau de presă. Chit că unii au impresia că nu învaţă  nimic, alea 20 de minute în care te pune să stai în picioare, lângă uşă, pentru că ai întârziat unul singur, te vor face să devii, indubitabil (un cuvânt pretenţios pe text se admite, sper), hiperpunctual, fără să-ţi dai seama.

Dacă mă gândesc să fac un master tot la FJSC, o să aleg „Jurnalism tematic”. Dacă voi alege „Jurnalism tematic”, se va datora în mare parte faptului că-l voi avea în continuare ca profesor pe „dicţiatul”. Numai el să dea porecle?

PS: Tot el a fost singurul om care m-a făcut să mă simt mică şi insignifiantă în anul I, pentru că n-am avut o poreclă. Mă gândeam..oare atât de lipsită de personalitate sunt, atât de proastă e scriitura mea încât nu merit una?

Acum, semnez cu mândrie: Muntanofila (deşi mai bine sună munţomana!)

Vreau să ştiu…acum cine ne mai aprovizionează pe noi cu ţigări şi trabucuri?

Anunțuri

Româneşti de ieri şi de azi

Pont verificaţi programul cinematecii Eforie (în spatele KFC-ului de la Universitate). De multe ori rulează filme vechi, româneşti. Bilete şi abonamente la preţuri acceptabile pentru studenţi. Avantaje: linişte, fără bufet cu floricele şi „suce”; aerul vintage.

“Reconstituirea”(1968)

Regizat de Lucian Pintilie, filmul este realizat dupa nuvela cu acelasi nume, scrisa de  Horia Patrascu (1967) si bazata pe un fapt real. Doi tineri – Nicu si Vuica – arestati din cauza unei incaierari, sunt adusi la locul faptei, pentru a reconstitui intreaga scena. Scopul filmarilor este unul “educativ”, insa finalul este tragic. Veti vedea interpretari de exceptie ale actorilor:  George Mihaita, Vladimir Gaitan, George Constantin, Emil Botta, Ernest Maftei, Ileana Popovici, Stefan Moisescu.

“Adresa contestatară a poveştii era evidentă, fapt care a atras după sine scoaterea filmului de pe ecrane şi transformarea Reconstituirii (tot) într-un”film-cult” – cel mai cunoscut exemplu de peliculă politic-subversivă din cinematograful românesc! (…)filmul lui Pintilie şochează prin directeţea cu care ataca sistemul în părţile sale „moi”, inteligent şi fără menajamente, în condiţiile în care cenzura era o realitate inconturnabilă: aproape că îţi vine să crezi că filmul a fost făcut special pentru a fi cenzurat, sperînd să-şi cîştige o durabilă notorietate prin aceasta…”(agenda.liternet.ro)


“Nunta de piatra”(1972)

Este format din doua mediu-metraje: “Fefeleaga” si “La o nunta”, ambele insiprate din povestirile cu aceleasi nume, ale lui Ion Agarbiceanu. Primul, regizat de Mircea Veroiu,  surprinde universal rural traditional si respecta culoarea locala. Cel de-al doilea exprima tragicul prin ironii repetate / pretextul fiind o nunta, iar finalul fericit si nefericit in acelasi timp este insinuat in mare parte prin gesturi.

Coloana sonora – de Dorin Liviu Zaharia si Dan Andrei Aldea – este cea care marcheaza momentele de tensiunea din film.( in libera traducere: ti se va ridica parul pe maini la 80% dintre scene )

Trebuie precizat ca “duetul” a obtinut „Diploma de onoare” la Festivalul internațional al filmului, Cannes, in 1972.

“Pas in doi”(1985)

Un film in regia lui Dan Pita. Claudiu Bleont castiga la Costinesti premiul pentru cel mai bun actor. Cand sustii ca “iubesti” doua femei in acelasi timp, lucrurile clar se complica. Nu numai ca sansele de a ramane la final cu una dintre cele doua sunt foarte mici, dar sansele de a ramane –pur si simplu – sunt la fel de mici. Iar daca nu se intampla ca in acest film, oricum ramai singur, fredonand acest cantec.

„Balanţa” (1992)

Regizat de Lucian Pintilie, interpretare la înălţime –  ca întotdeauna –  a lui Răzvan Vasilescu, completată de cea a Maiei Morgenstern.  Este povestea a doi răzvrătiţi în perioada comunistă. Ca şi Mario, ei trebuie să depăşească o serie de obstacole precum securişti, mizerie, tigani, mineri, terorişti. Replici tranşante şi ironie 🙂

„Schimb Valutar” (2008)

Filmul este in regia lui Nicolae Margineanu. Emil ( Cosmin Selesi )este romanul tipic. Dupa ce este dat afara de la fabrica la care lucra, decide sa emigreze in Australia. Vinde masina, se muta cu sotia in casa socrilor, de unde ulterior va pleca spre Bucuresti pentru a schimba leii, iar de acolo spre meleaguri indepartate. Bineinteles ca planurile ii sunt incurcate de cineva cu “experienta strazii”, pe care o va dobandi si el, din nevoie. Simuleaza astfel plecarea, suna acasa si trimite vederi de “peste sapte mari si sapte tari”. Ciudat pentru familie este faptul ca intarzie cu trimisul banilor..

Related, „Cealaltă Irina” – în regia lui Andrei Gruzsniczki, cu cea mai scumpă actriţă: Simona Popescu.

„E pericoloso sporgersi” (1993)

Regia: Nae Caranfil.

Cristina ( Nathalie Bonnifay )eleva intr-un orasel uitat de lume, viseaza sa devina actrita si se indragosteste de Dino  ( George Alexandru ) – un actor care vine cu trupa de teatru in turneu. Filmul traverseaza trei praguri: al elevei, al actorului si al soldatului, iar tema centrala este de natura sexuala. De asemenea veti regasi dulci ironii referitoare la regimul communist, induse in special prin factorul “Europa Libera”.

„Terminus paradis” (1998)

Definit de replica “bine-ati venit, rau ati nimerit”, filmul reflecta dimensiunea tragi-comica a stagiului militar si ironizeaza cadrele superioare, care intotdeauna vor sa parvina. Astfel, capitanul nostru se “murdareste” la gura de engleza in cele mai haoise feluri posibile. Filmul, in regia lui Lucian Pintilie, poate fi privit ca un rezumat romanesc al celebrului M.A.S.H. sau ca un preview al albumulu “Am sa ma intorc barbat”, de la Vama Veche.

„Occident” (2002)

Regia: Cristian Mungiu

O comedie cu actiune retroactivă, despre români care vor sa plece si români care vor sa rămână. Ironii şi coincidenţe, iluzii şi speranţe.

„Hârtia va fi albastră” (2006)

În regia lui Radu Munteanu, filmul parcurge o noapte din viata unui pluton de interventie, din timpul revolutiei. Costi (Paul Ipate) – unul dintre soldati – este iluminat. El vrea sa lupte pentru libertatea tarii, aşa că îşi lasă trupa de „securişti” în urmă şi porneşte spre  îndeplinirea „idealului” său. Plutonul pleacă după el, pentru a-l recupera şi a-i băga minţile-n cap.  Un film referitor la revoluţie, într-un cadru mai „îngust”, dar şi la îndoielile şi paranoia din acele zile.

Ca o” nişă” a acestui film, uitaţi-vă şi la „A fost sau n-a fost” (2006), în regia lui Corneliu Porumboiu. Jderescu (un Vanghelie reloaded), patronul unui post TV local, vă invită la o discuţie cu două personaje pentru care Caragiale îşi bagă unghia-n gât că nu le-a inclus în schiţele sale. Tiparul lor exista însă, datorită lui.

„Niki Ardelean – colonel în rezervă” (2005)

Regie: Lucian Pintilie.

Victor Rebengiuc vs. Răzvan Vasilescu. Polemici, înţepături şi dispute între cuscri, cu alte cuvinte. Vreţi să aflaţi mai multe, enjoy.

Pomenesc doar: „California Dreamin”, „Restul e tăcere”, „Nuntă Mută”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Filantropica”,  „Operaţiunea ‘Monstrul’ „, presupunând că sunt foarte cunoscute şi că aţi văzut măcar o parte. Dacă nu, sunt must – see, aşa că nu mai pierdeţi vremea pe blogul meu!

Simpatic este şi „Amintiri din epoca de aur” (în special episodul cu porcul şi copiii), interesant este şi „Francesca”, deşi nu-mi spune nimic nou.

Maestrul :)

nu pot spune nimic nou despre acest mare domn al teatrului, oricum aprecierile mele sunt mult prea mici pentru talentul lui..însă am simţit nevoia să vi-l aduc în atenţie un pic, în caz că aţi uitat de una dintre valorile noastre 🙂

vă recomand să mergeţi la piesele lui, ori de câte ori aveţi ocazia..veţi fi marcaţi de fiecare dată, altfel,  iar calitatea spectacolului este garantată fie doar prin prezenţa lui.

iată 2-3 picături din farmecul său:

HORAŢIU MĂLĂELE

şi un omagiu optimiştilor:

„Sunt un orb în faţa ta, care..uite, vezi prin mine..ce e rău, şi ce e bine”

Horaţiu Mălăele – actorul, Horaţiu Mălăele – omul care mă ajută să mă detaşez şi să zâmbesc. Pentru mine, se află pe aceeaşi treaptă cu Al Pacino. Amândoi sunt geniali. Şi mă refer la prima treaptă.

Iată şi decalogul lui personalizat:

1. Nu-ţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşo de depistat.

2. Fii prietenul duşmanilor tăi. Un proverb islamic spune că „numai iubindu-i, poţi să-i distrugi”.

…continuarea..aici

„Lupul de stepa” – Hermann Hesse

„A fost odată un anume Harry, căruia i se zicea lupul de stepă”

O avengură de idei, sentimente, revolte, fiinţe care convieţuiesc în acelaşi trup. Absurd şi imprevizibil. Un amalgam de trăiri interioare transpuse în realitate, o îmbinare între note biografice şi ficţune. Intensitate. Revoltă faţă de epoca în care trăieşte. Antiteze. Descrieri complexe şi palpabile. „Lupul de stepă”, Hermann Hesse. Abia l-am citit pentru prima oară, însă va exista, cu siguranţă şi o a doua lectură.

Nu ştiu dacă aş fi putut face o recenzie mai bună ca asta, aşa că puteţi citi pe bookblog mai multe despre carte.

Iată un pasaj descriptiv care mi-a plăcut mie foarte mult:

„(…)i-am făcut loc şi ea plecă; rochiţa ei îmi atinse genunchiul. În mers ea se privi într-o oglijnoară rotundă de buzunar, ridică sprâncenele, îşi şterse bărbia cu un mic pămătuf de pudră şi dispăru în salonul de dans. M-am uitat în jurul meu: chipuri necunoscute, bărbaţi care fumau, bere scursă pe mesele de marmură, pretutindeni strigăte şi vociferări, alături muzica de dans. Îmi spusese că ar trebui să dorm. Ah, habar n-ai tu, scumpă copilă, ce somn am eu, mai sperios decât un iepure! Cum să dormi în mijlocul unui asemenea bâlci, stând la o masă, printre cnile de bere cu capace clămpănitoare; am mai luat o gură de vin, am scos din buzunar un trabuc privind în jurul meu după un chibrit, dar, de fapt, n-aveam nici un chef să fumez, aşa că am pus trabucul dinaintea mea pe masă. „Închide ochii”, îmi spusese ea. Dumnezeu ştie de unde avea fata asta o asemenea voce, o voce puţin gravă, plăcută, maternă. Era o adevărată binefacere, aflasem eu acum, să dai ascultare unei asemenea voci. Am închis ochii supus, mi-am rezemat capul de perete, înconjurat de vuietul sunetelor de zgomot, iar gândul că aş putea dormi acolo mă făcu să zâmbesc, m-am hotărât să mă duc până la uşa salonului de dans şi să arunc o privire înăuntru – căci trebuia să o văd dansând pe frumoasa mea fată – dar abia când mi-am mişcat picioarele sub masă, mi-am dat seama că eram enorm de obosit după ceasurile de umblat prin oraş, aşa încât am rămas pe loc. Şi iată-mă dormind deja, ascultând de porunca maternă, dormeam, visând, visând limpede şi frumos, aşa cum de multă vreme nu mai visasem. Şi iată ce vis am avut: (…)”

sugestii petite de movies :P

2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 7 – 8 mici recomandari de filme..s-a desteptat spiritul de cinefila, ce vreti 🙂

2 filme despre alegerile din viata.

Into the Wild [2007]

Societate. Societate. Societate. Ti-ai dorit vreodata sa fugi de ea? Sa pleci fara nici un fel de explicatie ntr-un loc in care nu exista poluare, aglomeratie, in care oamenii nu sunt nervosi, stresati sau presati de timp? E liniste. Ti-ai dorit sa nu fii nevoit  sa te incadrezi in “standardele” sistemului? Ai avut vreodata sentimentul ca nu esti in locul potrivit, la momentul potrivit? Si ca ai cazut intr-o rutina implementata de normele lui big “S”? Si ca 75% din actiunile pe care le intreprinzi zilnic, le intreprinzi pentru ca..TREBUIE? Ai crezut vreodata in lucrurile cu adevarat simple si in faptul ca dincolo de cercul vicios al banilor, exista o viata superba? Ai crezut in puterea circumstantelor?

E un film pe care-l recomand cu toata caldura, pe care l-m vazut de 6 ori si m-as uita incontinuu pentru ca ma reprezinta cu adevarat. Coloana sonora este..geniala…Eddie Vedder. Versuri superbe, potrivite povestii :). Persoanele pe care le-am innebunit deja cu filmul mai sus mentionat sa ma ierte, but I can’t help it :).

The Bucket List [2007]

Fiecare are un wishlist. Chestii posibile sau mai putin posibile de realizat in viitorul apropiat. Realizabile sau nu, ce este un om fara vise? Fara sperante?

Dar vine un moment in viata cand realizezi ca nisipul din clepsidra se scurge tot mai repede si ca aspiratiile tale ascunse nu au mari sanse sa se materializeze. Totusi cineva iti deschide o portita si ultima suta de metri din maratonul propriu se transforma brusc in cea mai frumoasa de pana atunci.

3 filme bune pentru cei cu spirit jurnalistic:

The Insider [60 minutes] [1999]

Numele Al Pacino cred ca spune tot. Este un film care ne-a fost recomandat de profa’ de la TCI – tehnici de colectare a informatiilor – iar eu curioasa din fire, normal ca mi l-am luat imediat ;)). Jurnalism, surse persuadate, puterea mass media, dovezi, lupta unui bun jurnalist pentru transmiterea interviului sau, in ciuda politicii networkului.

Shattered glass [2003]

Un pusti ajunge reporter la o revista miez – “The New Republic” . Este doar un parvenit cu glas + privire de om nevinovat care isi inventeaza ¾ din articole si din surse. Este curios totusi cum reuseste sa-i pacaleasca pe toti o perioada indelungata. [dupa caz real]

Frost – Nixon [2008]

Un film care trateaza scandalul legat de Watergate. David Frost, care are un nume de cladit in televiziune, vede in presedintele Nixon sansa pe care o cauta. In urma negocierilor, el obtine un interviu cu Nixon. Urmeaza o intreaga pleiada de manipulari, din partea amandurora, intimidari, etc. Un film care dovedeste ca intrebarile bine puse, in special cele la care nu te astepti, scot adevarul la iveala intotdeauna.

3 filme bune.

The Number 23 [2007]

Jim Carrey in rolul unui simplu om, un hinger in mainile caruia pica un roman. Incepand sa citeasca din el, incepe sa creada ca el este personajul principal. Coincidentele i se par mult prea bizare pentru a fi simple coincidente. Devine paranoic si obsedat de numarul 23.  Nu pot sa spun decat ca merita vazut pana la sfarsit.

The Game [1997]

Un alt film care te tine 2 ore in fata ecranului. Suspans. Un “joc” foarte bine pus la cale, menit sa creeze haos in viata celui care s-a lasat prvocat. Nu va spun mai multe ca stric farmecul filmului. Michael Douglas. Atat.

Gran Torino [2008]

Aparente care inseala, un veteran cu sange rece care pozeaza in dur, un om care nu suporta nedreptatea, dar cu un orgoliu mare. Astfel spus, Clint Eastwood joaca impecabil. Final neprevazut (cel putin pentru mine)..care-ti face putin pielea de gaina pe tine 😛

Filme bune sunt multe..dar nu trebuie sa le prezint pe toate intr-un post, nu?