„Lupul de stepa” – Hermann Hesse

„A fost odată un anume Harry, căruia i se zicea lupul de stepă”

O avengură de idei, sentimente, revolte, fiinţe care convieţuiesc în acelaşi trup. Absurd şi imprevizibil. Un amalgam de trăiri interioare transpuse în realitate, o îmbinare între note biografice şi ficţune. Intensitate. Revoltă faţă de epoca în care trăieşte. Antiteze. Descrieri complexe şi palpabile. „Lupul de stepă”, Hermann Hesse. Abia l-am citit pentru prima oară, însă va exista, cu siguranţă şi o a doua lectură.

Nu ştiu dacă aş fi putut face o recenzie mai bună ca asta, aşa că puteţi citi pe bookblog mai multe despre carte.

Iată un pasaj descriptiv care mi-a plăcut mie foarte mult:

„(…)i-am făcut loc şi ea plecă; rochiţa ei îmi atinse genunchiul. În mers ea se privi într-o oglijnoară rotundă de buzunar, ridică sprâncenele, îşi şterse bărbia cu un mic pămătuf de pudră şi dispăru în salonul de dans. M-am uitat în jurul meu: chipuri necunoscute, bărbaţi care fumau, bere scursă pe mesele de marmură, pretutindeni strigăte şi vociferări, alături muzica de dans. Îmi spusese că ar trebui să dorm. Ah, habar n-ai tu, scumpă copilă, ce somn am eu, mai sperios decât un iepure! Cum să dormi în mijlocul unui asemenea bâlci, stând la o masă, printre cnile de bere cu capace clămpănitoare; am mai luat o gură de vin, am scos din buzunar un trabuc privind în jurul meu după un chibrit, dar, de fapt, n-aveam nici un chef să fumez, aşa că am pus trabucul dinaintea mea pe masă. „Închide ochii”, îmi spusese ea. Dumnezeu ştie de unde avea fata asta o asemenea voce, o voce puţin gravă, plăcută, maternă. Era o adevărată binefacere, aflasem eu acum, să dai ascultare unei asemenea voci. Am închis ochii supus, mi-am rezemat capul de perete, înconjurat de vuietul sunetelor de zgomot, iar gândul că aş putea dormi acolo mă făcu să zâmbesc, m-am hotărât să mă duc până la uşa salonului de dans şi să arunc o privire înăuntru – căci trebuia să o văd dansând pe frumoasa mea fată – dar abia când mi-am mişcat picioarele sub masă, mi-am dat seama că eram enorm de obosit după ceasurile de umblat prin oraş, aşa încât am rămas pe loc. Şi iată-mă dormind deja, ascultând de porunca maternă, dormeam, visând, visând limpede şi frumos, aşa cum de multă vreme nu mai visasem. Şi iată ce vis am avut: (…)”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s