Bandă Roșie spre Înălțimi

(Primele) Impresii despre Făgăraş

Cum bunului meu tovarăş de drum Răzvan i-ar plăcea să-mi spună, vă zic şi eu vouă: „Ţi-am zis vreodată că muntele se serveşte cu linguriţa? Ei bine, eu sunt d-abia la a zecea linguriţă. Şi am un butoi întreg de mâncat.”

Picture 270

Incep prin a spune că meleagurile Făgăraşului sunt unele pe care de mult  îmi doream să le explorez. Mi-au fost lăudate prea mult ca să nu ajung şi eu pe acolo. Oricum am ajuns mult mai tarziu decât preconizasem, dar după cum ştiţi, mai bine mai târziu, decât niciodata. Aşa că am închegat o trupă miez (cum îmi place mie s-o denumesc) şi având în vedere că EU făceam parte din ea, nu putea fi altfel :P;plus că eram şasă – cifra fatidică, mai nou.

Picture 230

Nu am de gând să întemeiez un RT [ raport de tura] prin aceste rânduri, ci doar să las nişte impresii despre munţii în care mi-am dorit atât de tare să ajung.

Picture 266

Sunt atât de multe cuvinte care ar putea defini Făgăraşul, un amalgam de gânduri mă trec atunci când îmi amintesc de acele câteva zile de detaşare, însă nu ştiu cu ce să încep.

Bineinţeles, primul cuvânt, care ar defini începutul, este entuziasm. Mult. Incercam să-mi imaginez cum vor decurge lucrurile, să anticipez câteva picături, însă degeaba. Am hotărât să încetez, căci n-avea rost şi am sperat într-una să avem parte de vreme bună, ca “sejurul” să fie frumos până la sfârşit. Se pare că faptul că am calcat pentru prima oară creasta Făgăraşului m-a ajutat mai mult decât mă aşteptam. Ploaia ne-a ocolit, deşi vremea nu se preconizase a fi aşa faina. Câţiva nori şi ceva ceaţă au fost, dar asta nu ne-a împiedicat deloc în traseul nostru. Singurul care mai îmi limita entuziasmul ocazional era rucsacul destul de greu şi porţiunile în care mergeam pe curba de nivel foarte frumos, iar în faţă vedeam un perete masiv, plin cu marcaj banda rosie.

Picture 271

Asta mă duce la cel de-al doilea cuvânt şi anume, demoralizare. Oricât ar fi de frumos, de spectaculos ( super-cici-hău căcălău de spectaculos) e demoralizant să te bată soarele în cap, să ai ceva kg în spate şi să vezi munţi interminabili, pe care îi urci, îi urci, dar nu se mai termină, exact când ai nevoie de ceaţă să te amăgeşti, ea dispare; să spui „ah acum chiar am ajuns”, să vezi marcajul din pseudo-varf, si să mai urmeze două după. Dar aţi putea spune: “ţi-o faci cu mâna ta, e alegerea ta, cine te pune să mergi?”. Şi aveţi dreptate, de aceea este singurul paragraf în care am voie să mă plâng.Mai adaug doar că demoralizant se pupă cu umilire. Făgăraşul este un munte ce te umileşte. Când eşti şi tu mândru că ai ajuns la 2400m, răsufli uşurat, el râde de tine şi-ţi zice “hai mai coboară tu 200m că prea eşti cu nasu’ pe sus, mai vezi ce e pe jos, p-orma poti sa urci iar la greu, n-ai decat, pe mine ma doare NU la bascheti, dar la marcaj, asta da”. Ideea e că se distrează copios pe seama tuturor.

Picture 063

Apoi vine şi acel cuvânt numit satisfacţie. Chiar dacă urci, cobori, urci, cobori, Făgăraşul oferă satisfacţii imense. Chiar te simţi deasupra tuturor (celor din România, logic). Pentru câteva zile, eşti peste toţi ceilalţi. Respiri cel mai cura aer. Eşti deasupra norilor, ceea ce mă aduce la cea mai mare dorinţa a mea legată de munţi, pe care nu o văzusem îndeplinită până acum.: să stau deasupra plafonului de nori, să mă uit în jos la ei, şi nu în sus, ca întotdeauna. Să mă simt aparte, cu un avantaj. Linişte. Un alt sentiment pe care il ai în momentul în care prinzi apusul şi pe Vf. Negoiu şi pe Moldoveanu. Da, ştiu, am prins apusurile pentru că am plecat târziu din locurile de campare, adevărat, şi pe parcursul traseului regretam că nu am purces mai devreme, la timp. Ne gandeam că nu vom ajunge la timp (…la timp pentru ce..chiar?)…”la timp”  are sensul de lumină..probabil. Ideea e că în momentul în care eşti sus acolo şi vezi soarele contopindu-se cu norii, uiţi de orice altceva. Eşti acolo şi atât. Iţi laşi rucsacul să cadă într-o parte, te aşezi lângă el, incerci să-ţi reglezi respiraţia şi să înţelegi la ce fenomene eşti martoră. Admiri si taci. După cum spuneam mai sus, vezi ceva ce puţini oameni apucă sa vadă.

Picture 346

Picture 211

Altceva? Frica. Putea să lipsească acest cuvânt când vine vorba de munte? La mine nu. Cel puţin nu încă. Nici ca să mă dau vitează nu scriu aceste rânduri. Au fost momente în care mi-a fost frică, recunosc. Când vezi gol în stânga, gol în dreapta, mergi pe o potecuţă îngustă  şi simţi cea mai mică adiere a vântului, ţi se face puţin frică. E mai mult paranoia şi experienţa cu viscolul din alte ture cred. Chiar dacă vântul abia te mângâie în cazul de faţă, ai impresia că în secunda următoare vei fi în tufe, căutând afine. Ce contează că ai mai fost pe munte..eşti un pic cu morcovelul…. Când îl întrebi pe omul cel mai informat din echipă “eşti sigur că pe aici trebuie să  mergem?”, e clar că există o problemă cu siguranţa, e clar că subconştientul tău îşi doreşte pentru o clipă să nu fii nevoit să mergi pe acolo şi să existe o şansă ca traseul să fie totuşi prin altă parte, problema este că nu ai prea multe optiuni: hău în stânga şi în dreapta, deci da, pe acolo era (aici ma refer în principiu la intrarea pe Custura Sărăţii). Când te prinde noaptea pe Strunga Dracului (ce nume promiţător, nu?) – după apusul de pe Negoiu – şi ratezi unul dintre lanţurile de susţinere, te vezi cu un picior in aer, cu celalalt  sustinut doar in calcai, prize spălate pentru mâini şi din spate e cineva care strigă “era lanţ mai sus, în stânga”, eşti ceva de genul “yuppi, l-am ratat cu graţie, acum ce urmează? Aa stai să mă întorc..aa stai..N-AM CUM !”..tremuri, iţi bate inima mult mai tare, urmează promisiunea că o sa te asiguri mai bine înainte să pui piciorul pe ceva, chiar dacă cel din faţa ta a mers tot pe acolo şi cea conform căreia iţi vei cumpăra o frontală mai bună ( asta doar dacă reuşeşti să scapi din…”situaţia compromiţătoare”..ca să nu vorbesc urât…DA..deci dacă reuşeşti să scapi din, şi anume, marele căcat – cuvânt ales de asemenea să fie laitmotivul turei, deci trebuia menţionat măcar o dată). Plus că diferitele “monumente” de omagiere de pe trasee, da, crucile..nu sunt tocmai nişte elemente încurajatoare…desele cruci ;). Să zicem că am scăpat cu bine, din moment ce acum citiţi aceste rânduri. Doar v-am spus că suntem miez.

Picture 186

Să vorbim un peu despre răsfăţ. De când merg pe munte, sunt răsfăţată de băieţi mai rău ca de mama. Mă refer la gătit. Dar şasă zile la rând n-am mai fost răsfăţată până acum. Băieţii au venit înarmaţi cu primusuri, oale, tacâmuri, legume, condimente, sare, supe, piure, paste, lapte praf, cereale şi altele, toate pentru a crea conditii optime, ceva mai bune ca la un restaurant. Aşa că, în momentul în care ai campat lângă un lac, cerul este senin, plin de stele mai aproape cu minimum 2100m, luna a fost şi ea martora, tu stai în sacul de dormit afara, iar cineva vine cu prosopul pe braţ şi-ţi spune “cina e servită, să aveţi poftă”, e ceva. Te simţi chiar foarte bine. Aşa caăprofit de caractere să le mulţumesc bucătarilor şefi, Andrei şi Tom: vă mulţumim tipilor pentru că spuneţi NU conservelor de pate 🙂

Picture 278

Să spunem câte ceva şi despre cuvântul uimire. Uimire faţă de masivitatea Făgăraşului, stânca zdravana sub care nu mi s-a desprins piciorul niciodată, ca în alte părţi ( poate că e doar norocul începătorului), uimire faţă de peisajele ce păreau desprinse din tablouri, faţă de abruptul ce te lasă cu gura căscată, faţă de lumina ce pătrunde prin ceaţă şi formează un soi de curcubeu circular, faţă de tot, pur şi simplu. Uimire faţă de căsuţa adorabilă de la Viştea, refugiul vopsit alb cu roşu, ce-ţi dă impresia că e scoasă din poveşti, că e din bezea şi că trebuie s-o mănânci ( da, adevărul e că mi-era şi un pic foame în acele momente).


Picture 268

Şasă zile în Făgăraş înseamnă şi câteva lecţii de viaţă. Cum să reacţionezi faţa de prietenii tăi, cum să-ţi temperezi caracterul poate un pic mai acid, cum să ajungi la o înţelegere , chiar dacă parerile sunt diferite când pui degetul pe hartă. Lecţiile au avut concluzia următoare: data aviatoare detaliile vor fi punctate mai bine din Bucureşti, şi nu la repezeală, la fel se va face şi cu traseul, pentru ca viitoarele certuri să fie evitate.

Picture 049

Făgăraşul înseamnă multe popasuri în tufele cu afine şi zmeură, înseamnă satisfacţia unei urme de finnetti pe Moldoveanu ( pentru că restul..se subînţelege..n-a rezistat – motiv pentru care în tura viitoare îi vom îndeplini prietenului nostru fantezia de a avea în mână o găleată nu de un kg, ci de cinci; am promis oficial şi în scris! )

Picture 035

Picture 127

Concluzia este ca pentru toate cele enumerate mai sus merita sa parcurgi meleagurile Fagarasului: mandria de a fi la inaltime, prilejul de a petrece diferit timpul cu prietenii, pentru frica, pentru demoralizari, dar si pentru satisfactiile de dupa, pentru faptul ca ai facut fata prvocarii lui, pentru zmeura si finnetti, pentru apusuri si lacuri, pentru capre negre ( si lupu pe care eu nu l-am vazut, dar sunt 5 contra 1 😀 ), pentru curbele de nivel si popasuri, pentru detasare: fara semnal, tv, net sau altele. Doar tu si creasta. Indecisa si rasfirata in toate partile dar pur si simplu SUPERBA. O creasta care asemeni Retezatului sau Pietrei Craiului intotdeauan te va provoca sa spui “Voi reveni, cu siguranta!”.

Picture 023

Fagaras, un munte care mi-a intarit convingerea conform careia fericirea chiar sta in lucrurile simple.

Picture 245

Picture 330

Picture 323

„Opreşte Doamne clipa cu care măsori eternitatea” (Lucian Blaga)

Ţi-aminteşti în Făgăraş…?..Nu era într-un oraş….dar era la asfinţit… 🙂

Picture 112

Echipaj miez:  Andrei, Denisa, Marius, Teo, Tom şi…logic…EU 😀

Reclame

2 gânduri despre „Bandă Roșie spre Înălțimi

  1. Oh boy! Noaptea prin Strunga Dracului…brr:)
    Bestiale pozele cu apusul.
    Mi-a placut ca ai vorbit si despre frica. Rar intalnesti si partea asta in povestile de tura.
    Pe mine m-a prins furtuna anul trecut cand coboram de la Negoiu. Cred ca mi-era asa de frica ca n-am apucat sa o exteriorez…aveam o viteza incredibila si treceam peste hauri la care cu o zi in urma ma codisem nitel.
    Presimt ca o sa scriu si eu despre frica saptamana viitoare. Sambata ma catar pe Valea Seaca dintre Clai si tare mi-e ca o sa tremur zdravan 🙂

  2. thanks
    stai chill, e foarte misto..sunt niste saritori foarte tari 🙂 ..o sa tremuri un picut doar, dar si cand o sa treci de ele, o sa fii viteaza 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s