1 Mai munţomănesc

Am decis sa dam start unei deconectari, sa interzicem accesul la internet pentru cateva zile si sa ne aventuram in Masivul Retezat.

Forfota in tren

Pornim la drum intr-o joi noapte, pe la sfarsitul lunii mai. Ne intalnim in Gara de Nord si asteptam galagiosi ca acceleratul sa apara. Suntem zece oameni care de abia asteapta sa ajunga la poalele muntilor, sa inceapa sa urce, sa se elibereze de tot stresul acumulat din cauza urbanismului. O data urcati in tren, atat noi cat si rucsacii, dupa ce ne-am asezat fiecare la locurile noastre, incepem sa desfacem niste obiecte ciudate, care erau infasurate bine, in diferite huse. Aceste obiecte sunt – de obicei – cate doua pentru fiecare persoana, formand o pereche reusita. Sunt colturoase. Chiar coltari se numesc. Desi sfarsitul lunii mai si vara bate la usa, nu bate neaparat si la usa muntilor. Zapada ne poate surprinde spre creasta, asa ca decidem sa fim precauti si sa ne echipam cum trebuie: coarda, coltari si pioleti – un alt obiect, care seamana cu un baston, insa foarte ascutit, creat in asa fel incat sa fie un foarte bun sprijin in lupta cu zapada. Incepem cu totii sa ne reglam coltarii dupa marimea bocancilor, avand grija sa nu ne ranim reciproc. Un sunet continuu de fiare perturba pentru cateva momente somnul unuia dintre noi, care incerca sa se afunde intr-un scaun ceferist, insa ne ignora si viseaza in continuare.

Se face dimineata, ajungem la destinatie si anume halta Subcetate. Constiinciosi, iesim chiar cu jumatate de ora inainte din compartimente, de frica sa n-o ratam. Un microbuz pe care il rezervasem inca de la Bucuresti ne astepta conform celor stabilite. Ploaia marunta ne determina sa plecam capetele cateva minute, timp in care bagam rucsacii in microbuz. Destinatia urmatoare este Cabana Carnic, de unde porneste drumul forestier catre Cabana Pietrele, aflata la 1480m. In microbuz, alti trei tineri care s-au urcat cu noi ne fac sa zambim atat de matinal, intreband sfiosi soferul: „Nu va suparati, mai este mult pana in Hateg?”, dupa ce se lasa o liniste cateva momente, soferul le raspunde: ”Pai Hateg…este in partea cealalta!”; „Bine, atunci lasati-ne si pe noi la prima…prima…pe aici pe undeva”. Dupa ce au coborat, a urmat un ras copios pe seama lor, prelungit pana la destinatie.
In munti cu pasi marunti.

Ajungem la Carnic, ne numaram, ne preluam rucsacii si o pornim la drum catre Pietrele. Sosim dupa o ora si jumatate, debusolati de faptul ca nu este o cabana, ci mai multe. Acum realizam de ce i se spune Cabana Pietrele si nu Piatra. Aflam de la cabanier ca fosta cabana a ars acum aproape trei ani. Luam una dintre casute in primire, ne alegem paturile, ne lasam bagajele si iesim afara, unde intindem toata mancarea pe un izopren si incepem s-o separam. Tot ce e greu: borcane, conserve sau altele de genul raman la cabana. Ce inseamna supe instant, biscuiti, carne vidata, luam cu noi sus. Scopul nostru de azi este sa ajungem la refugiul Bucura, care se afla la 2100m. Pentru acest lucru, este necesara traversarea crestei. Luam strictul necesar de haine, coltarii, pioletii si partea de mancare revenita, dupa care la ora 12 pornim pe traseu, pe banda albastra, dupa o noapte mai mult nedormita decat dormita.

Ajungem la Cabana Gentiana , aflata la 1670m altitudine, ne pozam bineinteles, din zece, doar Radu a mai vizitat acest tinut mirific, deci se poate intelege entuziasmul mare care ne stapanea. Decidem cu greu sa pornim mai departe, insa purcedem. Iesim in golul alpin si avem Varful Retezat in partea dreapta, Coltii Pelegii in stanga. Pana la creasta ce lega coltii de varf, avem de strabatut jnepenis, o zapada detsul de incerta, pe alocuri inghetata, sub care se aflau parauri, insa intre zapada inghetata si rau este un gol destul de mare, de aceea pasim pe rand si cu grija. Ajungem astfel in caldarea principala, singura care ne mai despartea de cucerirea crestei. Ne punem „stavilarele di crivat” – o noua denumire, mai interesanta as putea afirma, gasita de noi pentru a desemna geaca.

p5010759

 p5010817

 “Nu pe acoloo!”

Gasim, prin stanga, o portiune de pamant pe care se poate urca spre creasta, urcusul este relativ domol, pe semicurba de nivel. Pornim in monom, insa la scurt timp auzim un strigat puternic din vale:” Nu pe acolo, intorceti-va, in dreaptaaa!”. Tin sa mentionez ca nu ma speria faptul ca eram expusa sau faptul ca nici noi nu stiam exact pe ce parte ar fi mai bine sa abordam creasta, ci vocea sinistra a unui batran care tipa la noi si al carui ecou imi dadea fiori. Ulterior decidem sa-l ascultam, sa ne intoarcem, tot pe curba de nivel, insa devine din ce in ce mai abrupt. Baietii din fata mea se chinuie sa sape scarite adanci, insa nu este loc decat pentru varful bocancului, oricum. Unul dintre ei –Razvan- aluneca, se opreste in piolet dupa vreo 5m, insa isi da seama ca degeaba si se lasa pagubas pana jos, in caldare. Cu foarte mare atentie ne intoarcem si noi in caldare, pe aceleasi “pseudo”-urme de sfert de talpa, timp in care mai aluneca o fata – Andra. Mariei ii “fuge” piciorul stang, insa fratele sau o prinde puternic de brat. Facem un lucru inteligent, pe care daca-l faceam de la inceput nu mai aveam probleme: Da! Punerea coltarilor. Acel obiect straniu, dar care iti da o siguranta uimitoare. Doi curajosi – Radu si Gabi, impreuna cu Razvan –care s-a intors, decid sa urce pana la capat panta expusa spre creasta. Reusesc, intr-un final, dupa ce sapa trepte cu pioletul in gheata de sub zapada, si fac cateva traversee nu tocmai sigure. O data ajunsi in creasta, ne intind coarda prin cea mai joasa portiune a crestei – pe unde trebuia sa mergem de la inceput, de fapt. Insa este desfacuta mai mult pentru sprijinul moral, pentru ca avand coltarii, ascensiunea s-a facut foarte rapid. “De ce oare nu ni i-am pus de la inceput?”, ne intrebam cu totii. Intr-un final ajungem cu bine in creasta toti zece, ne rezervam cinci minute pentru reglarea pulsului, pentru asimilarea celor intamplate si bineinteles, pentru savurarea unei binemeritate ciocolate.

Astfel, dupa ce ne mai revine zambetul pe buze, pornim la vale, pe cealalta parte a crestei practic, pentru a ajunge la Refugiul Bucura. Dupa nici jumatate de ora parcursa, il zarim. Este ingropat in zapada pana la jumatate, insa intrarea era sapata. Lacul era de asemenea inghetat. De curand a mai fost cineva acolo. Banuielile erau adevarate. Cineva chiar este inauntru, in acest moment. Il cheama Cristi, a urcat singur si e de acord sa ni se alature in continuare maine. Refugiul este ingrijit si curat, masa, banci, spatii supraetajate pentru dormit, prici si chiar un coltisor pe post de bucatarie. Avem atitudinea unor oameni care au intrat nu intr-un refugiu, ci intr-un hotel de cinci stele. Conteaza ca ne avem unii pe altii in aceasta aventura. Ne inghesuim cu totii sus, la priciuri, pentru a face mai multa caldura. Am adormit cum nu mai adormisem vreodata: la ora opt seara. Viteji, ne-am pus ceasurile sa sune la ora sase dimineata, ca la sapte sa plecam pe traseu spre Varful Peleaga, apoi Papusa, insa planurile nu merg niciodata asa cum trebuie. Ne-am trezit la opt cu greu, l-am cunoscut si hranit pe Ricky – vulpea care zilnic da tarcoale refugiului, din cate ni s-a spus mai tarziu. Incredibil de docila, astepta pasnica sa primeasca ceva de mancare. Privirea insa o trada. Sireata ca toate din specia ei. O salutam cordial si plecam in jur de ora noua, direct cu coltarii pusi de data aceasta, caci gheata nu ne mai pacalea, era vizibila inca de langa refugiu. Nu inainte de a manca ceva si de a bea o cafea.

dscf6363

 
dscf6434

 Asaltul” final

Drumul spre Peleaga – 2509m – este relativ sigur – simple curbe de nivel, pante line, tinem monomul, pe cruce galbena. Soarele stralucea, desi vremea se anuntase a fi proasta. Ajungem, facem o poza de grup, dupa care pornim la vale, catre ultima noastra cucerire: Varful Papusa. Incepuse ceata sa coboare, insa nu ne-a impiedicat sa urcam si ultimul varf din program. Privelistea a fost nula intr-adevar, dar aveam noi mandria de a atinge cu bocancii si acel varf. Coboram pe Valea Rea – traseu nemarcat – care s-a dovedit destul de buna pana la urma. Mai ratacim putin traseul si in padure, mai traversam un rau, insa pana la urma ne descurcam, doar stam bine cu orientarea.
La Cabana Pietrele, mare ospat cu MBS – mamaliguta cu branza si smantana, foc de tabara si acorduri de chitara pana in zori. Liniste cateva ore, dupa care se instaleaza panica. „Pierdem trenul !”, auzim o voce. Soarele ardea, toata lumea facea plaja si bea cafele, insa trebuia sa plecam, pnetru ca din Subcetate nu prea avem decat un tren pe zi, din pacate. Astfel, am fost nevoiti sa ne luam ramas bun de la acel colt de rai, acel loc special care ne stransese impreuna. Am promis sa revenim.

dscf6439

 

dscf6488

 

p5010829

 

p4300729

 

dscf6506

 

dscf6528

 

dscf6581

 

dscf6341

 [poze realizate de Gabi si Radu, 10x guys]

De ce este Retezatul un loc special?

Dece este Retezatul special?

Fiindca are 80 de ochi albastri-cele 80 de lacuri si tauri in care se ogindeste albastrul cerului.

Fiindca cel mai intins lac glaciar din Romania-lacul Bucura-segaseste in mijlocul Retezatului.

Fiindca si cel mai adanc lac glaciar din Romania-lacul Zanoaga-se gaseste tot in Retezat.

Fiindca sunt peste 20 de varfuri mai inalte de 2000m

Fiindca este locul care te prvoaca sa descifrezi misterul care invaluie varful Gugu sau sa deslusesti de unde vine “aerul” straniu al Taului dintre Brazi.

Fiindca e ciudat ca in acelasi masiv se gaseste un relief tipic glaciar, cu vai, lacuri si circuite glaciare, dar si calcare impanzite de chei, pesteri si avene.

Fiindca locul este izvorul multor legende si povest I fascinante despre flacai viteji, domnite suave, haiduci cu mila fata de cei oropsiti, zmei inaripati si dinozauri pitici.

 

De ce merita sa fie protejat?

 Pentru ca este un loc unde natura a avut mai putin de suferit din cauza interventiei umane.

Pentru ca aici pot fi gasite 1190 de specii de plante.[90 de specii endemice, care nu mai pot fi vazute nicaieri.

Pentru ca animalele isi gasesc casa buna in padurile si jnepenisurile muntelui.

Pentru ca exista un echilibru intre carnivore si ierbivore, astfel incat in Retezat pot fi vazuti ursi, mistreti, lupi, rasi, capre negre, cerbi, caprioare, vulpi.

Peste 185 de specii de pasari.

 

PENTRU CA TREBUIE CA SI URMASII NOSTRI SA POATA VEDEA TOATE ACESTEA.

[informatii preluate de pe un pliant ciordit din sala de mese de la Cabana Pietrele – Muntii Retezat]

 Pentru ca muntele este o provocare permanenta. Pentru ca te indeamna sa urci mereu. Sa-l cuceresti. Sa fii una cu el. Sa-l intelegi. Pentru ca-ti da forta si pentru ca te face sa te simti mic. Pentru ca leaga prietenii. Pentru ca fiecare amintire e unica. Pentru toate acestea, il voi alege intotdeauna.

Reclame

2 gânduri despre „1 Mai munţomănesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s