Să vină sărbătorile ca să putem fi oameni (mai) buni. Să vină mai repede ca să ne bifăm faptele altruiste pe anul ăsta.
Să vină Crăciunul ca să cumpărăm multe cadouri. Să vină pretextul fără de care nu mai putem dărui ceva cuiva. Doar nu vrem să ne lovim de întrebarea-clişeu: „Cu ce ocazie?”
Să vină Revelionul ca să ne propunem ceva pentru anul viitor, ca să fixăm un deadline până la care o să ne atingem măreţul scop sau până când „o să ne lăsăm de…” sau până „(ne) schimbăm…(adresa)”.
Să vină sărbătorile ca să avem un oraş mai luminat noaptea, chiar dacă e criză şi chiar dacă e luminat kitschos.
Să vină ziua de 31 decembrie cu superstiţiile ei cu tot, ca să ne aducem aminte de bani datoraţi sau de datornicii noştri. Doar ştim că, dacă intrăm în noul an cu datorii, aşa o s-o ţinem tot anul. Pe lângă asta, mai există şi pretenţia de a avea o bancnotă (cu cât mai multe zerouri) în buzunar, la 12 noaptea. Clar datorită ei, o să fie un 2011 îmbelşugat.
Să vină cele trei zile de Crăciun ca să mâncăm hălci de şasă ori (minimum am spus!) în trei ore şi ca să ne rostogolim până…oriunde.
Să vină iarna, doar „it’s the season to be jolly”! Irefutabil singurul sezon în care poţi fi fericit.
Să tot fie sărbători de iarnă ca să ne amintim că Frank Sinatra este sinonim cu muzică de calitate.
